Saxofonul, „regele jazzului”, este celebrat pe 6 noiembrie

Saxofonul, supranumit „regele jazz-ului”, a fost inventat de belgianul Adolphe Sax, născut în Dinant. Datorită lui muzica are altă sonoritate, iar jazzul n-ar avea același farmec dacă Sax n-ar fi dorit să confecționeze un instrument muzical care să sune armonios.

Cu mult înainte de a gândi saxofonul, tânărul Sax își fabrica singur clarinete, flaute și trompete, chiar de la vârsta adolescenței. Tatăl său, Charles, a fost producător de instrumente muzicale, iar Adolphe i-a moștenit talentul. În anul 1840, la o expoziție, acesta a prezentat 9 dintre instrumentele fabricate chiar de el, printre care și orga, iar un an mai târziu, la Expoziția Industrială din Bruxelles, Adolphe Sax a arătat pentru prima dată marea sa invenție: un instrument de suflat compus dintr-un singur braț, adică un tub conic cu câteva clape. Numele acestuia era saxofon! Deși a impresionat la expoziția de la Bruxelles, succesul instrumentului apare mult mai târziu, iar brevetul îl primește în Franța, pe data de 28 iunie 1846.

Debutul saxofonului pe scene importante

Marele instrument a prins viață la Paris, pe atunci capitala muzicii, în cadrul operei și a exercițiilor militare. Hector Berlioz, critic muzical și compozitor, l-a îndemnat pe Adolphe să creeze muzică, însă Sax și-a urmat instinctul și pasiunea pentru crearea de instrumente. Astfel, a început să producă saxofonul sub diferite mărimi și instrumentul a început să fie din ce în ce mai folosit în cadrul operei.

În decembrie 1844, saxofonul și-a făcut debutul în orchestra Conservatorului de la Paris, răsunând în piesa Le dernier roi de Juda (Ultimul rege al iudaului) de Georges Kastner. În cadrul aceleiași orchestre militare erau folosite și instrumente precum oboi, fagot și coarne, dar Adolphe a venit cu ideea de a le schimba cu saxofonul și cu saxhornul. Saxhornul, o altă invenție a imprevizibilului Sax, este tot un instrument de suflat, din alamă, iar de data aceasta a fost realizat cu țintă directă: fanfare și orchestre militare, având rol de bariton.

Pe 14 februarie 1847, la un an după ce saxofonul a primit brevetul, tot la Paris a fost deschisă și o școală de saxofoane. Brevetul pentru saxofoni conținea 14 variante și includea E sopranino, soprano F, soprano B, soprano C, E platfo, F alto, B tenor, C tenor, E plat bariton, bas B, contrabas E și contrabas. După aproape 10 ani, Adolphe Sax devine profesor de saxofon la Conservatorul din Paris, locul unde saxofonul și-a făcut debutul.

Atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere financiar, creatorul saxofonului a fost destul de nefericit.

Ghinionul lui Sax în plan medical a început încă din copilărie. La vârsta de 3 ani a căzut pe scări, iar lovitura a fost atât de puternică, încât a stat în comă timp de o săptămână; mai târziu a înghițit un ac, iar la vârsta de 10 de ani, aproape că s-a înecat într-un râu. Chiar mama lui a afirmat că este un copil condamnat la ghinion și că nu crede că va supraviețui.

Dar Adolphe Sax a trăit până la vârsta de 79 de ani. Succesul saxofonului a crescut considerabil după moartea lui, dar veniturile provenite din lumea muzicii n-au avut niciodată o valoare semnificativă. Din păcate, a plecat din lumea celor vii fără să știe cât de important a ajuns instrumentul creat de el pentru muzicieni și că saxofonul său a ajuns comoara muzicii jazz.

Americanii au adoptat saxofonul în anul 1885 și astfel jazz-ul a căpătat mai mult farmec și, cu siguranță, toată industria muzicală îi recunoaște vibrația.

De-a lungul timpului instrumentul a suferit câteva schimbări, au fost scrise și publicate cărți pentru saxofon, iar în anul 1914 acesta a intrat în lumea benzilor de jazz. Mai mult, orașul natal a lui Adolphe Sax, Dinant (Belgia), a fost împodobit cu câteva saxofoane colorate, iar mai multe obiective turistice au fost create pentru a-l comemora. La Maison de Monsieur Sax (Casa domnului Sax) este un Centru de interpretare unde, datorită unei expuneri scenografice, se dorește prezentarea vieții lui Adolphe Sax și a parcursului său în lumea fascinantă ce i s-a deschis odată cu crearea mirificului instrument.