Adevărul despre existența romilor în România

Adevărul despre existența romilor în România – 500 de ani de sclavie

Adevărul despre existența romilor, atât în România cât și în întreaga lume este un subiect deseori dezbătut, în ciuda faptului că prea puține persoane dețin informații despre originea, cultura și tradițiile acestora sau despre faptul că, timp de sute de ani, au fost sclavi în multe țări din Europa.

Sclavia, un obicei străvechi

Primele date despre sclavie au fost descoperite în textele antice, din mileniul II î.Hr, într-un cod de legi numit Codul lui Hammurabi, unul dintre cele mai vechi și cele mai bine conservate dovezi ale unei mari civilizații antice, Mesopotamia. În acel cod de legi s-au descoperit primele atestări ale sclaviei și importanța de a avea sclavi la nivel de ierarhie socială. În general, în antichitate, factorul principal care sprijinea existența sclaviei erau războaiele. De cele mai multe ori prizonierii de război deveneau sclavi, căpătând astfel un statut social inferior sau, mai bine zis, inexistent.

Cuvântul rom nu este derivat din cuvântul român

Cuvântul rom și cuvântul român au origini etimologice diferite. Român provine din latinescul romanus, în timp ce rom este un cuvânt derivat din protolimba poporului rom. Potrivit cercetărilor istorice, are origini mult mai vechi decât cuvântul român și ar putea fi un derivat al cuvintelor dom, lom sau romaka, din sanscrită, care aveau sensul de stăpân (dom) sau persoană cu păr lung și barbă (romaka, loman).

Termenul de țigan, existent în majoritatea țărilor europene, nu a existat niciodată în vocabularul limbii romani. În etimologia sa, acest cuvânt provine din greaca veche – athinganoi, care înseamnă impur, intangibil sau păgân. Alte surse relevă faptul că originea cuvântului țigan provine din latina vulgară – aegyptano (egiptean) întrucât romii ar fi ajuns în Europa în secolul al XIV-lea, traversând Egiptul. Mai târziu, lingviștii au descoperit, începând din secolul al XVIII-lea, că proveneau de fapt din nordul Indiei, de unde au emigrat cu 1500 de ani în urmă.

Originea neclară a poporului rom

Poporul rom a fost adesea comparat de istorici cu cel evreu, dar, spre deosebire de evrei, romii nu au păstrat izvoare scrise, iar primele dovezi ale existenței lor în Principatele Române au fost găsite abia în jurul anului 1385, în Muntenia, unde apar listați ca „bunuri ale unor mănăstiri”. Nu se știe cu exactitate momentul intrării lor în Europa, iar proveniența hindusă este negată, deși lingviștii susțin că proto-romii ar proveni din regiunea centrală a Indiei.

În scrierile sale, Dimitrie Cantemir descria limbajul nativ al țiganilor ca un „amestec între persană și greacă”.

Anumite cronici dezvăluie că romii au părăsit Imperiul Bizantin izgoniți de războaie, călătorind ca pelerini spre nordul Europei.
Există alte atestări care susțin că înainte de secolul XIII, romii deja trăiau în anumite regiuni care aparțineau Imperiului Bizantin, mai precis Grecia.
Începând cu anul 1417, numeroase cronici semnalează existența romilor în majoritatea țărilor europene.

Sclavia în Principatele Române

Timp de aproximativ cinci secole, romii au trăit în robie, la mănăstiri, case sau moșii. Nu aveau drepturi și se puteau căsători doar cu acordul boierului. Doar țiganii domnești aveau un oarecare statut, fiind apreciați pentru iscusința lor în a culege aur din râuri, primăvara, după ce se topeau zăpezile.

Cei cu adevărat privilegiați erau țiganii lăutari, fiind menționați în anumite documente pe la 1500. Ei proveneau din neamul vătrașilor, ziși și țigani de vatră, cei care slujeau la curțile domnești fiind, totodată, și primii care și-au pierdut tradiția și limba. Lăutarii cântau la sărbători și oriunde erau chemați, iar ziua munceau pământul. Existau boieri care își trimiteau robii lăutari în ucenicie la cobzari turci, dar nu toți erau atât de norocoși. Chiar și la 1800 erau în continuare abuzați, uciși, despărțiți de familiile lor, vânduți și tratați puțin mai bine decât animalele, după cum menționau alți călători străini în scrierile lor.

View this post on Instagram

A post shared by Girl Up Romania (@girlup.romania)

Biserica, deși în teorie nu aproba sclavia, accepta statutul de robi al țiganilor, justificând că se supuneau legilor de la acea vreme. Un scriitor german, călătorind prin Țara Românească, descrie un moment în care o tânără țigancă se luptă din răsputeri să nu fie luată și alăturată altor 500 de țigani deja vânduți. Impresionat de frumusețea fetei și înduioșat, îi oferă boierului 50 de galbeni, dar acesta îi refuză.

Mihail Kogălniceanu, amintindu-și de perioada copilăriei, scrie despre…

… ființe umane cu lanțuri la mâini și la picioare, cu cercuri de fier în jurul frunții sau cu zgardă metalică la gât. Biciuiri sângeroase și alte pedepse precum înfometarea, atârnarea deasupra focului fumegând, regimul de carceră și aruncarea, despuiat fiind, în zăpadă sau apa înghețată a vreunui râu, acesta este tratamentul aplicat nenorocitului de țigan.

M. Kogălniceanu împreună cu Petre Mavrogheni, au întocmit un document oficial datorită căruia domnitorul Barbu Știrbei, la 20 februarie1856, hotăra eliberarea din sclavie a tuturor țiganilor din Principatul Românesc. După dezrobirea lor, o mare parte din triburile de romi, în special cei care nu cunoșteau o meserie și nu aveau sălaș, s-au alăturat țiganilor vătrași care slujeau la curțile domnești.

Surse: