Câteva luni îl despărțeau pe Prințul Philip, Ducele de Edinburgh, de venerabila vârstă de 100 de ani. Însă ziua de 9 aprilie îi va aminti poporul britanic, de acum încolo, de trecerea în neființă a soțului Reginei Elisabeta a II-a.
O asemenea longevitate într-un astfel de rol nu poate trece neobservată. Deși protocolul regal îi cerea Prințului să se afle mereu cu un pas în urma Reginei, acesta nu a dus o viață în umbră.
Legătura dintre Prințul Philip și România
Născut la 10 iunie 1921 în Grecia, acesta a fost familiarizat încă de la începutul existenței cu viața regală, având titlul de Prinț al Greciei și al Danemarcei. Cu toate acestea, copilăria și-a petrecut-o în exil la rudele sale din Marea Britanie. Nu trebuie să uităm și că, în această perioadă, și-a petrecut câțiva ani alături de Regele Mihai în România.
La 18 ani s-a înscris în Academia Navală Britanică, unde a și cunoscut-o pe Principesa Elisabeta, când aceasta avea numai 13 ani. Pentru a putea deveni soțul acesteia, în 1947, acesta a fost nevoit să renunțe la titlurile sale grecești. Începuse să se dedice întru totul carierei sale militare, care a început cu mult înainte să se prefigureze viața alături de viitoarea Regină.
Gândurile națiunii noastre trebuie să fie îndreptate către Regina Elisabeta a II-a. Nu numai că am pierdut o figură publică deosebit de iubită și apreciată, dar și un soț devotat, un tată și bunic iubitor, iar, în ultimii ani, și un străbunic iubitor. De ziua Prințul Philip, Regina Elisabeta a II-a a că națiunea are o datorie față de Prințului Consort, deși acesta nu vrea să recunoască. Îl plângem astăzi (pe Prințul Philip) alături de Majestatea Sa și ne exprimăm condoleanțele. Îi multumim în calitate de natiune, de regat pentru viața și munca sa extraordinară. – Boris Johnson, prim-ministrul Regatului Unit
O personalitate spontană și veselă, Prințul Philip s-a implicat în activități care promovau sportul și știința. S-a implicat, de asemenea, în probleme legate de mediul înconjurător. Devotamentul față de soția sa, una dintre cele mai emblematice figuri politice atât din Regatului Unit, cât și din lume, a fost deseori lăudat. Însăși Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a, a declarat că Prințul Philip reprezintă stâlpul ei de siguranță, la aniversarea lor de 50 de ani de căsnicie în 1997. De asemenea, a recunoscut că trecerea bruscă la tron a fost atenuată de susținerea soțului ei.
S-a implicat în imaginea televizată a familiei regale, fiind și primul membru care a susținut un interviu la televizor. În 1953 – anul încoronării Reginei Elisabeta a II-a el s-a implicat și în prezentarea acestui eveniment altfel decât prin intermediul radioului sau al ziarelor, cum se obișnuia la vremea aceea.
Iar, spre deosebire de alte personalități regale masculine, iubirea pentru soția și copiii săi este recunoscută de mulți. Deși putea să aibă o carieră impresionantă în Marină, iar rolul acestuia în familia regală britanică nu l-a așezat în centrul atenției, ci tocmai în umbra Reginei, a fost mereu dedicat creșterii copiilor – rol care, în mod tradițional, aparține femeii.
It is with deep sorrow that Her Majesty The Queen has announced the death of her beloved husband, His Royal Highness The Prince Philip, Duke of Edinburgh.
His Royal Highness passed away peacefully this morning at Windsor Castle. pic.twitter.com/XOIDQqlFPn
— The Royal Family (@RoyalFamily) April 9, 2021
Din cauza stării de sănătate care se degrada de la an la an, din 2017 nu a mai putut fi zărit la fel de des, întrucât s-a retras din viața publică. Înainte de trecerea în neființă, se știa despre Prințul Philip că se recupera după o operație pe cord.
Puteți citi aici despre Regele Carol I, cel care a pus Regatul României pe hartă.
Surse:
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Filip,_Duce_de_Edinburgh
- https://edition.cnn.com/2021/03/16/uk/prince-philip-leaves-hospital-scli-intl-gbr/index.html
- https://www.youtube.com/watch?v=kPDV-MT076k
- https://www.nbcnews.com/news/world/prince-philip-husband-britain-s-queen-elizabeth-ii-dies-99-n1258159
2,020 total views, 4 views today