Finlanda este cunoscută ca fiind una dintre cele mai nordice țări ale lumii, cu o climă subpolară, ceea ce înseamnă că iernile sunt lungi și geroase, temperatura coborând până la -30 °C.
În nordul Finlandei, mai exact în Laponia, temperatura poate ajunge la -45°C. Aici, iarna este de o cruzime rară, durând circa 200 de zile, sfârșitul iernii fiind prin luna mai. În sudul țării apare fenomenul de nopți albe, ceea ce înseamnă că soarele nu apune timp de 73 de zile consecutive în timpul verii și nu răsare timp de 51 de zile în timpul iernii. Acest lucru devine un motiv de sărbătoare pentru finlandezi, ei celebrând așa numita Sărbătoare a Soarelui de la Miezul Nopții, prin activități precum: petreceri în aer liber, dansuri, aprinderea de lampioane și focuri de tabără.
Pe de altă parte, Norvegia este și ea o țară dominată de temperaturi scăzute și precipitații abundente. La fel ca Finlanda, de la sfârșitul lunii mai până la sfârșitul lunii iulie, soarele nu coboară linia orizontului. Începând cu sfârșitul lunii noiembrie până la sfârșitul lunii ianuarie, soarele nu se ridică deasupra orizontului, durata zilei fiind extrem de scurtă.
Așadar, Norvegia și Finlanda le oferă aventurierilor o piață largă de activități. Merită să trăiți din plin experiența următoarelor hoteluri:
1. Snowhotel Kirkenes
Acest hotel este construit din gheață și zăpadă și este situat într-o zonă sălbatică din nordul Norvegiei. În timpul iernii, hotelul pune la dispoziție câteva suite de zăpadă cu tematică arctică. În interior turiștii sunt înconjurați de sculpturi construite din zăpadă.
Hotelul vă pune la dispoziție câteva oportunități de distracție. Puteți să faceți plimbări cu husky, cu snowmobilul sau puteți face o excursie unică pentru a vedea Aurora Boreală. Citește AICI despre acest fenomen.
Aproximativ 180 de huskies așteaptă entuziaști sosirea turiștilor, iar renii lui Moș Crăciun pasc liniștiți în spatele cabanelor. Ce e mai frumos de atât?
2. Lake Inari Mobile Cabins
Spre deosebire de hotelul precedent, acesta este situat în Finlanda și este format din suite de sticlă, ceea ce oferă posibilitatea turiștilor de a se bucura de o priveliște impresionantă. Tot de aici, se poate observa, cu puțin noroc, Aurora Boreală. Începând cu luna decembrie până în luna aprilie, micile cabane sunt mutate pe lacul înghețat, Inari. Perioada de îngheț a lacului începe din luna noiembrie și se extinde până în luna iunie, însă, pentru siguranța turiștilor, proprietarii hotelului au decis amplasarea suitelor până în luna aprilie.
În apropiere, la doar 1,5 kilometri, se află Laponia Finlandeză, unde vă puteți bucura de o serie de activități precum: schiat, pescuit, ciclism. Pescuitul este cel mai practicat ,,sport’’, lacul Inari cuprinzând diferite specii de pește, precum: păstrăv, somon de lac, biban, știucă, ba chiar pești albi, șerpi arctici și grayling.
3. Arctic Fox Igloos
Acest hotel este poziționat în apropierea lacului Ranuanjärvi și este amplasat într-un loc liniștit, suitele fiind construite pe malul lacului. Ceea ce îl face incomparabil este faptul că pune la dispoziție cea mai unică experiență, acea de a dormi sub stele. Tavanul dormitorului este din sticlă, iar camera are propria saună, ceea ce oferă avantajul de a petrece puțin timp în intimitate și de a avea un moment de relaxare. Având priveliște la lac, principala activitate este înotul, însă puteți, de asemenea, să faceți drumeții și să vă plimbați cu snowmobilul.
4. Kakslauttanen Arctic Resort
Și de această dată hotelul este poziționat în apropierea Laponiei Finlandeze. El este înconjurat de frumusețea naturii și cuprinde mai multe igluuri de gheață, dar și chalet-uri construite din lemn. Dacă te-ai întrebat vreodată unde se află cea mai mare saună, ei bine, este chiar aici! Igluurile conțin un tavan din sticlă și paturi confortabile și luxoase, potrivite pentru cuplurile romantice. Chalet-urile sunt încăpătoare și au un șemineu impresionant.
Pentru a gusta din bunătățile finlandeze, Kakslauttanen Arctic Resort are un restaurant ce servește specialități lapone precum carne de ren. Dacă ești iubitor de sporturi de iarnă, în apropiere se află pârtii de schi. La 5 kilometri distanță se află Parcul Național Urho Kekkonen, unde se practică creșterea renilor. În prezent, renii sunt animale semi-domesticite, care trăiesc în partea de nord a lumii.
View this post on Instagram
A post shared by Kakslauttanen Arctic Resort (@kakslauttanen_arctic_resort)
SURSE
- https://ro.freekaamal.net/post/1503241/
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Finlanda
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Norvegia#Geografie
- https://www.snowhotelkirkenes.com/
- https://www.booking.com/hotel/fi/inari-aurora-cabins.ro.html?aid=319855;label=inari-aurora-cabins
- https://arcticfoxigloos.com/igloos/
- https://www.kakslauttanen.fi/
Finlanda Finlanda Finlanda Finlanda