Muntele Everest: 3 cazuri mai puțin obișnuite către ,,Drumul morții’’

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
mount everest, mountains, snow-6395758.jpg
Pixabay.com

Muntele Everest este cel mai mare test pe care un alpinist cu experiență se aventurează să îl treacă, însă, de multe ori, această cale spre cel mai înalt vârf de pe Pământ reprezintă granița dintre viață și moarte, lumină și întuneric, euforie și durere. Însuși numele său, Everest, se traduce prin ,,Mama Sfântă’’, ce poate fi interpretat ca o relație dintre om și Divinitate.

Traseele spre vârf nu sunt tocmai ușoare, ci pline de obstacole, iar condiția fizică trebuie să fie una excelentă pentru a face față schimbărilor bruşte de temperatură. Traseul considerat cel mai ușor este pe partea de sud-est, traseu parcurs de Edmund Hillary și Tenzing Norgay în anul 1953. Perioada favorabilă de escaladare este în luna mai, când vântul este mai puțin puternic și se răspândește spre partea de nord.

Care este parcursul unui alpinist?

Expediția pornește din capitala Nepalului, Kathmandu, și continuă spre Lukla, ce se află la 2.860 metri altitudine. Această călătorie mică se face prin intermediul unui avion, iar de acolo aventurierii pornesc spre Tabăra de Bază, drumul durând între 6 și 8 zile.

Itinerariul le permite adaptarea la altitudini mari și la răul de înălțime. Atât proviziile, cât și echipamentul sunt transportate cu iaci, un animal rumegător specific zonelor sălbatice ale Tibetului. Odată ajunși în Tabăra de Bază, alpiniștii petrec câteva săptămâni pentru a se obișnui cu altitudinea. Atunci când iubitorii de sporturi extreme hotărăsc să pornească spre vârf, călătoria începe dinainte de răsărit, deoarece temperaturile sunt scăzute. Dacă ar pleca după ce soarele apare pe cer, blocurile de gheață pe care ar trebui să se cațere ar deveni instabile. De-a lungul anilor s-au înregistrat multe decese tocmai din acest motiv, oamenii căzând în gol de la altitudini imense.

După o călătorie anevoioasă, ajung în Zona Morții, mai exact în Pasul de Sud. Alpiniștii au la dispoziție doar 2-3 zile pentru a face față ultimului obstacol în încercarea lor de a ajunge în vârf. Aici totul depinde de noroc. Dacă vremea este prietenoasă, cu un cer senin și vânturi slabe, sunt șanse mari să rămână în viață și să se bucure de priveliștea colțului de rai de pe vârful Everest.

Cu speranță în suflet, aventurierii pornesc spre ultimul obstacol. Voiajul lor începe în jurul miezului nopții. De regulă, acest drum spre vârf se parcurge în 10-12 ore, însă un singur pas greșit garantează o cădere de aproximativ 2.400 de metri. De asemenea, în cele mai multe cazuri, oamenii leșină pe parcursul drumului, ceea ce determină puține șanse de salvare.

Catastrofa din 1996

Anul 1996 este considerat blestemat, deoarece 15 oameni au murit în încercarea lor de a coborî de pe vârful Everest. Din nefericire, nici după 25 de ani de la catastrofă nu s-a aflat realul motiv ce a dus spre această nenorocire. În anul 2004, doi cercetători ai Universității Toronto, fizicianul Kent Moore și medicul chirurg John L. Semple au făcut o serie de analize și au concluzionat că s-a produs un fenomen meteorologic neobișnuit: nivelul de oxigen a scăzut cu aproximativ 14 procente.

David Sharp

În anul 2006, David Sharp, un tânăr alpinist libanez aflat în pericol s-a adăpostit pentru un moment sub o stâncă la 450 de metri sub vârf. În aceea perioadă, un alt alpinist, Mark Inglis, încerca să parcurgă același drum alături de grupul său. Toți cei prezenți la momentul respectiv l-au observat pe David, care era fără sprijin și inconștient, însă nu au încercat să îl salveze, motivul fiind acela că orice efort de a-l salva ar fi cauzat și alte morți.

Timpul trecea fulgerător, iar starea lui Sharp se înrăutățea. Picioarele lui au degerat, consecința fiind, bineînțeles, neputința de a mai merge. Alpiniștii care coborau, din cauza nivelului de oxigen scăzut, nu mai aveau îndeajuns de multă forță pentru a-l salva. Te întrebi cum a sfârșit? Dramatic. Sufletul său încă bântuie meleagurile muntelui Everest.

Toată această întâmplare a condus spre o dispută imensă la nivel mondial. Această controversă a fost tratată de către Discovery Channel în programul TV Everest: Beyond the Limit

 

 

De ce muntele Everest este considerat muntele morții?

După cum știți, muntele Everest are o altitudine de mai bine de 8.000 de metri, iar temperaturile pot atinge niveluri inimaginabil de scăzute. Orice zonă este înghețată, iar fiecare pas poate fi riscant dacă cineva alunecă. Însă cele mai mari probleme sunt vânturile puternice și lipsa de oxigen, pe munte existând doar o treime din oxigenul regăsit la nivelul mării.

Alpiniștii mor în urma lipsei de oxigen, a oboselii fizice și a frigului extrem. Până acum, aproximativ 150 de cadavre nu au reușit să fie recuperate. De cele mai multe ori, morții sunt lăsați în urmă.

La altitudini de peste 8.000 de metri, oamenii sunt nevoiți să folosească tuburi de oxigen pentru a rămâne conștienți și în viață. Factorul cel mai important în atingerea țelului este să rămâi conștient și să iei cele mai bune decizii atunci când urci pante abrupte.

1. Green Boots

Denumirea de Green Boots a fost dată unui cadavru neidentificat care a devenit un punct de reper pentru alpiniștii care se aventurează în fiecare an pe muntele Everest. Se presupune că acest cadavru aparține lui Tsewang Paljor, un alpinist indian care a murit în anul 1996. Oamenii l-au descoperit într-o poziție ghemuită, purtând niște cizme verzi, de aici și denumirea. În prezent, cadavrul se află în același loc, ajutându-i pe alpiniști să se orienteze în spațiu.

 

 

2. Sleeping Beauty

Un alt cadavru a fost folosit până în anul 2007 drept reper spre vârful Everestului, însă de această dată corpul a fost identificat și aparține lui Francys Arsentiev, o doamnă în vârstă de 40 de ani care a murit în anul 1998, în urma unei coborâri nereușite. În acel an, a pornit spre aventură alături de soțul său. Acesta, în încercarea de a-și salva soția, a căzut în gol și și-a pierdut viața. În anul 2007, cadavrul lui Francys a fost ascuns.

 

 

3. Hannelore Schmatz

Hannelore Schmatz este considerată prima femeie care a murit pe muntele Everest în încercarea de a coborî. Tragedia s-a întâmplat în anul 1979, însă ani la rând cadavrul ei a putut fi observat de orice alpinist, de multe ori fiind confundat cu un cort. Corpul ei era înghețat și se afla într-o poziție așezată, cu ochii deschiși și sprijinit de rucsacul său. De-a lungul timpului vântul i-a suflat rămășițele.

În ciuda acestor povestiri, Muntele Everest rămâne în continuare fascinant și reprezintă cu adevărat o provocare pentru iubitorii de sporturi extreme. Conform unor statistici, până în acest moment au murit 310 de oameni în încercarea de a atinge imposibilul. Oare merită toată această aventură să îți riști viața?


Ne îndepărtăm puțin de frumusețea Muntelui Everest și ajungem în Coreea de Sud, un loc cu adevărat unic. 

 

SURSE:

 

 467 total views,  3 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.