Metroul din București a fost inaugurat pe 16 noiembrie 1979 și este deținut integral de Statul Român prin Ministerul Transporturilor. La sfârșitul anului 2020, rețeaua de transport subterană se întindea pe o suprafață de 76,12 km de cale dublă, cu 5 magistrale și 62 de stații. Distanța medie între două stații este de 1,5 km.
1. Primele proiecte
În 1908, Dimitrie Leonida, pe atunci student, își alege ca temă a lucrării de licență proiectul construcției unui metrou în București. Această propunere este reluată în 1929 – 1930, însă nimic nu s-a concretizat, având în vedere că transportul în comun de suprafață putea încă acoperi „la limită” cerințele călătorilor.
Anul 1940 reprezintă un moment al modernizării capitalei românești. Astfel, apare din nou în discuție construirea metroului bucureștean. Se plănuia construirea a 3 linii, însă izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a rezultat în imposibilitatea punerii teoriei în practică.
În urma unei hotărâri a Consiliului de Miniștri, se înființează în anul 1952 Institutului de Proiectare și al Direcției Generale a Metroului din București. Sunt elaborate studii sub influența școlii sovietice și se recomandă ca metroul să includă și funcția de apărare, drept adăpost în caz de bombardament. Astfel, se consideră că metroul trebuie situat la o adâncime între 20 și 40m, însă acest lucru presupunea costuri mult prea mari pentru o economie șubredă. Prin urmare, metroul bucureștean rămâne în continuare un simplu vis, până în anul 1970.
În anul 1970 se resimte apariția unor noi zone ale orașului, căci sistemul de transport nu mai reușea să facă față. Singurul mod de a soluționa această problemă era construirea unei rețele de transport subterană.
Vezi această postare pe Instagram
2. Începuturile construcției
După decenii întregi de planuri fără concretizare, anul 1975 reprezintă momentul declanșării efective a construcțiilor. La început, proiectul prevedea construirea a 3 magistrale, diferite de cele cunoscute de noi astăzi.
Sorin Călinescu, şef al direcţiei de Consultanţă Metroul S.A., afirmă că metroul de la Viena l-ar fi impresionat pe Nicolae Ceaușescu încât l-ar fi determinat să-și dorească o astfel de rețea de transport în capitala românească.
Se pare că o altă dorință a conducătorului legată de construirea metroului a fost folosirea în mod exclusiv de materiale cu origine autohtonă. Toate trenurile au fost fabricate în țară, diferite de cele folosite în celelalte state ale blocului estic. Pe 16 noiembrie 1979 este dată în utilizare prima linie, iar inaugurarea oficială are loc pe 19 decembrie, în același an. Linia cuprindea 6 stații și avea 8,63 km.
Urmează deschiderea următoarelor segmente:
- 28 decembrie 1981: M1 Timpuri Noi – Republica; 10,1 km, 6 stații
- 19 august 1983: M1 (în prezent M3) Linia Eroilor – Industriilor; 8,63 km, 4 stații (Gorjului a fost adăugată ulterior)
- 22 decembrie 1984: M1 Semănătoarea – Crângași; 0,97 km, 1 stație
- 24 ianuarie 1986: M2 Piața Unirii 2 – Depoul I.M.G.B.; 9,96 km, 6 stații (Tineretului și Constantin Brâncoveanu adăugate ulterior)
- 6 aprilie 1986: M2 Tineretului; 0,0 km, 1 stație
- 24 octombrie 1987: M2 Piața Unirii 2 – Pipera; 8,72 km, 5 stații (Piața Romană adăugată ulterior)
- 24 decembrie 1987: M1 Crângași – Gara de Nord 1; 2,83 km, 1 stație (Basarab adăugată ulterior)
- 28 noiembrie 1988: M2 Piața Romană; 0,0 km, 1 stație
- 5 decembrie 1988: M2 Constantin Brâncoveanu; 0,0 km, 1 stație
- 7 august 1989: M3 (în prezent M1) Gara de Nord 1 – Dristor 2; 7,8 km, 6 stații
3. De ce metroul din București este puțin adânc comparativ cu alte rețele europene?
Aflat pe un strat acvifer, în construirea stațiilor s-a folosit în mare parte metoda „a săpa și a acoperi”. O altă metodă utilizată a fost forarea mecanică a solului, adâncimea medie fiind de 15 m.
4. Ce înseamnă numele stațiilor?
Sunt sigură că în timpul călătoriilor zilnice s-a întâmplat ca măcar o dată să vă întrebați „Oare de ce această stație este denumită astfel?”. Stațiile de la capătul liniilor au fost denumite după fabricile din zonă, în timp ce restul stațiilor primesc numele cartierelor și piețelor din zonă.
În linii mari, numele stațiilor au rămas aceleași de la inaugurare, cu câteva excepții, căci stațiile metroului trebuie să fie o oglindă a realității actuale a orașului. Stația Semănătoarea se numește astăzi Petrache Poenaru, după inventatorul tocului rezervor, stiloului, căci în zonă se află un important campus universitar – complexul Regie.
Stația Pieptănari primește numele de Eroii Revoluției după Revoluția din 1989.
În anul 2009, stația Armata Poporului devine Lujerului, după strada și pasajul din zonă, iar Industriilor devine Preciziei, după bulevardul cu același nume. Stația Policolor devine Nicolae Teclu, după inventatorul becului Teclu, iar Linia de Centură devine Anghel Saligny, inginerul care a proiectat podul de cale ferată de la Cernavodă.
I.M.G.B. a devenit Dimitrie Leonida după numele inginerului român care a venit cu ideea metroului în capitală la începutul primului deceniu al anilor 1900. Depoul I.M.G.B. a devenit Berceni datorită localității cu același nume din proximitate. Dacă nu ați ajuns în această zonă a capitalei, probabil nu știați că aceasta este singura stație de metrou la suprafață.
5. Piața Romană – stația de metrou construită în secret
Dacă ai ajuns la stația de metrou Piața Romană cu siguranță te-ai întrebat care este motivul pentru care peronul este periculos de îngust. De ce este atât de diferită de restul stațiilor de metrou?
Se pare că Elena Ceaușescu considera absolut necesară rărirea stațiilor de metrou, prea dese în concepția ei, căci atât tineretul, cât și clasa muncitoare „au început să se îngrașe”. În concepția sa, rolul metroului era de a asigura transportul clasei muncitoare între fabrici și locuință. Astfel, stația de metrou de la Piața Romană ar fi fost un simplu lux al vieții urbane (din cauza poziționării în zona centrală).
Am primit comandă de la partid să excludem cel puţin o staţie din schemă, ceea ce ne era aproape imposibil pentru că şi-aşa erau puţine şi ne dădeau planurile peste cap, tehnic vorbind. Am decis să eliminăm, doar pe hârtie, staţia cea mai importantă, ca ulterior să fim «obligaţi» s-o punem la loc. Este vorba de Piaţa Romană, afirmă Sorin Călinescu.
În spatele zidurilor groase au fost construite galerii, cu scopul de a fi transformate în peroane. Astfel se explică arcadele pe care le vedem astăzi. Timp de un an, metroul a circulat fără oprire între Universitate și Piața Victoriei.
Bucureștenii au simțit necesitatea unei stații de metrou în zonă și astfel, după presiuni din partea acestora, soții Ceaușescu înțeleg importanța stației. Pereții sunt sparți cu picamerul, însă spațiul rămâne îngust din cauza pericolului reprezentat de o demolare masivă, căci zona era foarte afectată de cutremurul din martie 1977. Astfel, când în graba specifică vieții cotidiene vei trece pe la metrou, vei înțelege de ce a fost construit în acest mod și ce semnifică numele stațiilor.
Dacă ți-a plăcut acest articol și capitala țării noastre este un subiect despre care vrei să citești mai multe lucruri interesante, te invităm să accesezi și 4 parcuri din București care te fac să uiți unde ești.
Surse:
