Regina Isabel a II-a a Spaniei este înlăturată de la tron pe 25 iunie 1870

Tradus de: Bujor Andreea

Pe 25 iunie 1870, Isabel a II-a, regină a Spaniei, a fost obligată să abdice find exilată în Paris. Fiul ei, Alfonso al XII-ea, a fost înscăunat, conducând regatul și guvernul. Descoperă în acest articol cauzele acestei schimbări bruște și ce consecințe a avut asupra țării.

Cine a fost Isabel a II-a a Spaniei

Isabel a II-a a fost regina Spaniei în perioada 1833-1868. A avut origini nobile clare, fiind fiica lui Ferdinand al VII-lea și a Mariei Christina a celor Două Sicilii. Tatăl ei a promulgat o lege numită „Sancțiunea pragmatică din 1830” care permitea succesiunea la tron pe linie feminină, în cazul în care regele nu avea moștenitori de sex masculin. Astfel, micuța Isabel a fost numită prințesă și moștenitoare a tronului și și-a depus jurământul în Biserica Regală Sfântul Ieronim din Madrid pe data de 20 iunie 1833.

Ferdinand moare pe 29 septembrie 1833, dată care marchează preluarea tronului de către fiica sa. Totuși, în acel moment Isabel avea doar trei ani, o vârstă prea fragedă pentru a lua destinul unei națiuni pe umerii săi fragili. Din acest motiv, mama ei a devenit regentă a regatului. Ea nu era singura persoană care și-a asumat rolul de regent, deoarece țara a fost condusă pentru scurt timp și de Baldomero Espartero.

♚Regatul Isabelei a II-a♚

Isabel a II-a devine majoră pe data de 8 noiembrie 1843, și, după zece ani în care țara a fost condusă prin regență, aceasta își depune jurământul solemn pe 10 noiembrie. Domnia sa a fost plină de dificultăți, una dintre acestea fiind conflictul dinastic și rivalitatea cu vărul său, Infantele Carlos, Conte de Molina.

Acesta nu a putut să accepte poziția dominantă în care se regăsea Isabel în calitate de Prințesă de Asturias și, mai târziu, de Regină a Spaniei. Carlos reprezenta un pericol, în mod special pentru că, din cauza sa, a avut loc o divizare a societății în isabelini și carliști, ceea ce ar fi putut să cauzeze dezechilibru și rebeliuni. Comportamentul său a determinat destinul reginei și exilul acesteia.

O altă provocare pentru Isabel a fost căsnicia nefericită cu vărul său, ducele Francisc de Cadiz. Această căsătorie a fost aranjată de guvern și a avut drept scop o alianță convenabilă atât la nivel național, cât și internațional. Pe 10 octombrie 1846, nunta dintre cei doi a avut loc în Salonul Tronului din Palatul Regal din Madrid. Exista un zvon conform căruia soțul Isabelei a II-a era homosexual.

Isabel a II-a a Spaniei a avut o domnie complicată, pentru că, în această perioadă, guvernul domina monarhia, cetățenii nu aveau putere de decizie și exista un dezechilibru general cauzat de corupție. Unii istorici consideră că domnia lui Isabel a II-a a fost una dintre cele mai corupte din istoria Spaniei.

Totuși, Spania s-a bucurat de o perioadă de modernizare considerabilă, printre reușite fiind și construcția mai multor căi ferate, de exemplu cea care conecta Mataró de Barcelona. Mai mult decât atât, Isabel a II-a a redeschis universitățile pe care tatăl ei le închisese, dar sistemul educațional era un haos: erau multe sate fără școli, iar mulți copii nu primeau o educație adecvată.

Contextul abdicării reginei Isabel a II-a

În septembrie 1868 a avut loc Revoluția Glorioasă, un eveniment care a adus exilul reginei Isabel a II-a a Spaniei. Anii ‘60 au fost marcați de o opoziție clară față de domnia sa. În anul 1866 s-a încercat expulzarea reginei și a generalului O’Donnell, liderul mișcării Uniunii Liberale. Isabel l-a înlocuit pe O’Donnell cu generalul Narváez, liderul Partidului Moderat.

În același an a avut loc o criză financiară foarte gravă. Cauza s-a datorat pierderii companiilor feroviare care au doborât băncile și companiile de creditare. Toate problemele interne de acest tip au stârnit nemulțumire și au alimentat ura revoltelor. În consecință, pe 16 august 1866 a fost semnat pactul de la Ostend care avea ca prim obiectiv eliminarea reginei Isabel a II-a.

Victoria opoziției o determină pe regină să abandoneze Spania și să ia trenul spre San Sebastián. De aici, regina pleacă în Franța, unde își petrece restul vieții în exil. Ea va trăi în Palatul Castiliei din Paris. 25 iunie 1870 marchează data la care Isabel a II-a abdică, lăsându-l la tron pe fiul său, Alfonso al XII-lea.

Cum a mai fost numită Isabel a II-a

Isabela a II-a a Spaniei este cunoscută sub denumirea de „regină a destinelor triste”. Aceasta a fost eticheta dată de faimosul istoric, Pérez Galdós, prin care acesta sublinia evenimentele negative care au avut loc pe parcursul domniei sale și care i-au determinat trista soartă.

Alte titluri:

Alteța sa Regală Doña Isabela de Bourbon, infanta Spaniei [10 octombrie 1830 – 13 octombrie 1830];
Alteța sa Regală Doña Isabela de Bourbon, prințesă de Asturia [13 octombrie 1830 – 29 septembrie 1833];
Majestatea Sa Catolică Doña Isabela, regina Spaniei [29 septembrie 1833 – 25 iunie 1870]
Majestatea sa regina Doña Isabela a II-a [25 iunie 1870 – 9 aprilie 1904];
Majestatea Sa Catolică Doña Isabela a II-a, prin Mila Domnului și prin Constituirea monarhiei spaniole, regina Spaniei [în timpul domniei sale].

Regina a avut și titlul de Mare Maestră ale unor ordine, cum ar fi: Ordinul Lânei de Aur, Ordinul lui Carol al III-lea, Ordinul „Isabela Catolica”, Ordinul Regal și Militar al Sfântului Hermenegild.

Dacă ești pasionat de istorie și vrei să descoperi mai multe despre secolul al XIX-lea, poți citi articolul Castelul Peleș, bijuterie arhitecturală, inaugurat pe 7 octombrie 1883
Poți citi articolul despre Regina Isabel și în spaniolă, aici.

Surse: