Iditarod este cea mai lungă cursă de atelaje canine din lume și are loc anual, în prima sâmbăta a lunii martie. Aceasta se desfășoară în statul Alaska și adună laolaltă cei mai buni musheri (conducători de sănii de câini) din toată lumea. Prima ediție a avut loc în anul 1973, iar traseul are la momentul actual o lungime de 938 mile (1.510 km). Recordul pentru cel mai scurt timp în care s-a finalizat cursa Iditarod, a fost stabilit în 2017 de către Mitch Seavey, care a parcurs-o în 8 zile, 3 ore, 40 de minute și 13 secunde. Pentru mai multe informații despre cursă puteți accesa site-ul oficial Iditarod.
Adesea, prietenul patruped are nevoie de mult exercițiu, iar uneori chiar și noi. În acest scop, am adus o listă de patru activități pe care le puteți desfășura cu câinele dumneavoastră și de ce nu, să ajungeți campioni împreună, poate nu la Iditarod, dar la petrecut timpul împreună.
1. Mushing (Trasul saniei)
Deși nu sunt foarte populare la noi, activitățile de acest gen se desfășoară destul de des în sezonul rece și chiar avem câteva competiții ce au loc în munții Harghita. Pentru această activitate este nevoie de minim trei câini, de talie mare și echipamentul aferent (hamuri speciale și sanie). Patrupezii sunt învățați prin comenzi vocale, deoarece nu aveți alt mod de a-i controla. Acest sport este destul de dificil, dar foarte frumos de privit și de experimentat măcar o dată în viață.
2. Bikejoring (Trasul bicicletei)
Precum și celelalte sporturi de acest gen, bikejoring-ul a fost un mod de antrenament al câinilor de sanie pentru sezonul cald. Este nevoie de un ham special și foarte multă energie. De asemenea, nu este recomandat pentru câinii de talie mică.
3. Skijoring
Puțin spre deloc practicat la noi, skijoringul este o activitate de iarnă în care schiorul este tras de un cal sau de câini. Deși la început a fost folosit drept mijloc de transport, la fel ca sania, a devenit ușor un sport. Un avantaj ar fi că nu este nevoie de o pârtie, deoarece ne folosim de forța animalului. Astfel de competiții se desfășoară cu precădere în țările nordice.
4. Canicross
Lăsând ce este mai bun la urmă, canicross-ul este un sport asemănător atletismului, dar alături de prietenul patruped. Acesta are la baza trasul săniilor (mushing). În acest tip de competiție se poate alerga cu un caine sau doi. Dacă la început participau doar câinii de sanie la astfel de concursuri, acum orice fel de câine poate fi înscris, iar categoriile vaste permit oricărui om să participe, indiferent de vârstă, abilități sportive etc.
Pentru a participa la astfel de concursuri, câinele trebuie să știe comenzi de bază și să aibă un caracter liniștit, dar acest lucru se învață cu timpul.
Diferența dintre un ham normal și un ham special
Hamurile pentru câini sunt astfel făcute spre a permite acestuia o libertate în mișcare și alergare. Sunt mai mulți producători de echipamente, dar stilul hamurilor nu diferă mult. Sunt concepute asemănător, chiar identic pentru un începător în acest domeniu.
Se pune accentul pe măsura potrivită, hamul fiind construit în așa fel încât să se potrivească ergonomic cățelului. În scopul dezvoltării puterii de tracțiune îndelungată, hamul trebuie să se așeze în jurul gâtului, nu foarte strâns, dar destul de fix cât să se așeze exact pe umeri.
La alegerea hamului potrivit nu ne bazăm pe înălțimea animalului, ci pe circumferința gâtului și lățimea umerilor. Dacă e prea mic, hamul ar putea strânge plămânii în timpul alergării, patrupedul obosind mai repede, iar dacă e prea mare alunecă de pe umeri, lucru care afectează, de asemenea, oxigenarea plămânilor.
Astfel, diferă nu numai tipul hamului, ci și conformația câinelui pentru a avea rezultate maxime și pentru a evita eventualele probleme de sănătate pe care le poate aduce utilizarea unui echipament nespecializat.
Lăsând campionii Iditarod la o parte, important e să petrecem timp împreună cu prietenul necuvântător pentru a crea o legătură împreună.
Citește și un interviu cu doctorul veterinar Carmen Totolici, aici.
1,016 total views, 1 views today