Cum a început povestea HOLISTIC Multilingual Magazine?
Pentru că ne place aventura, am simțit nevoia unei noi provocări prin care să avem parte de experiențe și emoții noi. Totodată, acest proiect își propune să fie o rampă de lansare în domeniul jurnalistic pentru tinerele talente, atât din punct de vedere intelectual, emoțional, spiritual, cât și profesional, totul în scopul dezvoltării și funcționării complete ca persoană.
Azi mai buni decât ieri, mâine mai buni decât azi!
HOLISTIC – ,,Aventura este combustibilul nostru!”
Curiozitatea, angajarea, creativitatea, descoperirea, perseverența, cooperarea, asumarea, relaționarea, implicarea, inițiativa – toate acestea sunt doar o parte dintre ingredientele pe care se fundamentează proiectul nostru, pentru că ne dorim să creștem sănătos împreună.
Cine suntem?
Suntem persoane care nu se mulțumesc cu puțin și cu ceea ce li se prezintă de-a gata. Suntem aceia cărora nu le place să înghită pe nemestecate tot ceea ce li se oferă pe tavă. Ceea ce ne place, în schimb, este să ne luăm la întrecere cu ceea ce ne oferă cotidianul, să punem întrebări, să dezbatem, să descoperim, să cunoaștem și să devenim mai agili în relația cu viața.
Modul nostru de lucru?
Stilul de viață pe care l-am ales este acela de a ne pune constant în fața a noi provocări.
Ce iși propune HOLISTIC Multilingual Magazine?
Pe lângă acumularea unei experiențe în domeniul jurnalistic, iubirea noastră pentru limbile romanice ne-a împins să punem bazele acestui proiect prin care ne propunem promovarea limbilor romanice, atingând subiecte cheie precum: educație, lingvistică, istorie, cultură, turism, știri, etc.
Te invităm să fii alături de noi și să ne citești articolele de interes internațional!
Vezi mai multe despre activitatea Holistic aici.
- „Oggi migliori di ieri, domani migliori di oggi!”
- “Hoje melhores que ontem, amanhã melhores que hoje!”
- “¡Hoy mejores que ayer, mañana mejores que hoy!”
- «Aujourd’hui meilleurs qu’hier, demain meilleurs qu’aujourd’hui !»