Hipoterapia – terapie pentru trup și suflet de aproximativ 50 de ani

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
ippoterapia, hipoterapia
pixabay.com

Animalele ne oferă de cele mai multe ori suportul emoțional de care avem nevoie, iar acest lucru se poate observa cu ochiul liber. De multe ori prietenii patrupezi devin terapeuți, având un rol important în dezvoltarea și recuperarea pacienților, venind în ajutorul lor cu privirea blândă și sufletul curat. Astfel, a apărut hipoterapia. 

Până în anul 2015, terapia asistată de cai era confundată cu echitația. Totuși, în acel an, România a obținut primul hipoterapeut acreditat de Asociația Americană de Hipoterapie.

Ce este hipoterapia? 

Hipoterapia sau terapia asistată de cai este o formă modernă a terapiei. Deși găsim menționarea acesteia în scrierile lui Hipocrate, primele organizații ce s-au ocupat cu ramura ecvină a terapiilor s-au înființat acum doar 50 de ani.

Aceasta este de două tipuri: destinată soluționării problemelor fizice sau a celor psihice. Ea se desfășoară atât pe cal, cât și în jurul acestuia prin activități diverse (lonjare, țesălare, periere, hrănit).

Cum se desfășoară hipoterapia destinată problemelor fizice?

În ajutorul pacienților cu dificultăți la nivel fizic, hipoterapia se utilizează pentru recăpătarea mobilității și a echilibrului, precum și în reînvățarea mersului (în cazul în care persoana a suferit o paralizie). În situațiile prezentate anterior, alături de calul terapeut se află și un kinetoterapeut ce înțelege mișcarea calului și creează un complex de exerciții pentru a aduce la suprafață cele mai bune rezultate ale pacientului.

Ședințele de hipoterapie destinate recuperării fizice ajută în cazuri ce implica deficiențe precum: distrofie musculară, hemipareza și tonus muscular scăzut.

Cum se desfășoară hipoterapia destinată problemelor psihice?

Cu toate că cei mai mulți terapeuți își dau silința în a crea o senzație de confort pentru pacient, aceasta nu este de ajuns. James Rarey spunea că Un călăreț nu ar trebui să știe nici de teamă, nici de furie, fapt ce ne demonstrează că spre deosebire de alte animale, caii sunt foarte sensibili la stimulii de mișcare și cei emoționali, oglindind astfel comportamentul și reacțiile celor din jur. Ședințele pot îmbunătății anumite aspecte, precum:

  • Asertivitatea
  • Punerea bazelor și menținerea unor relații de tip social
  • Empatia
  • Controlul reacțiilor impulsive
  • Abilitățile Sociale (recomandăm următoarele cărți în scopul dezvoltării abilităților sociale)
  • Încrederea în sine și încrederea în cei din jur.

Terapia asistată de cai ajută și în aplanarea unor probleme la nivel psihic, printre care amintim ADHD (deficient de memorare și atenție), sindromul DOWN (dezvoltarea limbajului), epilepsia (control emoțional și autodisciplina) și autismul (integrare socială).

Hipoterapia – tratament împotriva dependenței

În ultimii ani, numărul declarat de persoane dependente de alcool sau droguri este alarmant și îngrijorător. Aceste persoane sunt adesea privite dintr-o lumină proastă, puțini dintre noi fiind interesați de povestea din spate. Hipoterapia poate merge în tandem cu ședințele de detoxifiere, deoarece pacienții au de cele mai multe ori relații precare cu familia și cei din jur, ce le pot îngreuna vindecarea. Terapia îi poate ajuta să devină mai binevoitori și îi poate încuraja, pentru a avea în cele din urmă o viață fericită și lipsită de vicii.

Ce trebuie să luăm în considerare ?

Înainte de a lua în considerare ședințele asistate de cai, atât pentru noi, cât și pentru cineva drag, trebuie să ne gândim dacă este decizia corectă. În condițiile în care se știe de prezența scoliozei sau a altei afecțiuni la nivelul coloanei vertebrale, cereți sfatul medicului.

Timpul

Uneori, timpul este foarte important în desfășurarea tratamentului, astfel ședințele trebuie programate în funcție de nevoile persoanei în cauză.

Frica

Deși terapia ecvină este recunoscută pentru remedierea anxietății, o persoană cu teamă de aceste animale nu se va simți motivată pe parcursul ședințelor. De asemenea, dacă pacientul are amintiri neplăcute cu animalele se pot întâmpina probleme.

Te poate interesa și articolul Tipuri de relații pe care le vei avea în viață.

Loading

2 thoughts on “Hipoterapia – terapie pentru trup și suflet de aproximativ 50 de ani”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *