André Maurois – Filosofia dragostei în romanul „Climate”

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
modernidad, modernitate, ciganos, gitanos, iluminismul , André Maurois, Faust, modernitate, cărți de Nobel, carti de Nobel, livres Nobel, littérature, proverbe, literatura, livres Nobel,livros do prêmio Nobel, biblia, book, bible, scripture-1210030.jpg
pixabay.com
Climate – cel mai de succes roman al scriitorului francez de secol XX,  André Maurois, propune ca simbolistică descifrarea filosofiei dragostei.

Adolescența… perioada idilică în care cu toții suntem prinși în savoarea ferecată a iubirii absolute… în care atât anima, cât și animusul, aceste tipare perfecte deprinse încă din copilărie de fiecare dintre noi, ne mână în căutarea dragostei și în deprinsul filozofiei acesteia.

La 18 ani am avut ocazia să-mi pice în mână exact ceea ce mama mea, cu câteva generații în urmă, citise la aceeași  vârstă. Pornind încă de la prima pagină a romanului lui André Maurois, cu așteptările că acesta are să fie unul care, măcar pentru acel moment prezent, are să mă pună pe gânduri – căci am o încredere crescută și o stimă nemăsurabilă pentru gusturile culturale ale mamei mele, am început lectura fiind extrem de intrigată și de curioasă să îi deslușesc tainele.

Ca fir narativ ni se prezintă un oarecare Philippe Marcenat, fiu de burghezi care, încă de mic, și-a format imaginarul feminin din zeitățile mitologiei grecești, dorindu-și ca mai apoi să-l poată întâlni și în spațiul realității empirice. Plin de avânt sentimental și naiv în dragoste precum copiii, acesta cade pradă farmecelor lui Odile Malet – o superbă tânără ce părea să îi bifeze lui Philippe toate rigorile emoționale, având totuși o mica scăpare – aceea de a aprecia peste măsură individualismul său, iar în concordanță cu acesta, libertatea.

Aflându-se așadar în fața animei dorite, bărbatul este captiv în lanțurile acestui amor heres, ce îl îngenunchează și îl robește până în pragul obsesiei. 

Fiecare gest al femeii se va afla sub atenta supraveghere a bărbatului, iar ori și ce atenție pe care aceasta i-o va acorda, va sădi în sinele bărbatului iluzia unei calmități, precum fiecare avânt libertin îl va tortura perpetuu, anihilându-i astfel puterea de luciditate.

Cu toate că marea sa dorință, aceea de a primi iubire necondiționată de la idealul său feminin, a fost respinsă de către soartă, tot aceasta îi împinge bărbatului în brațe, cea de-a doua muză. De această dată, însă, André Maurois îl va creea pe Philippe dintr-o perspectivă, în care, acesta se va vedea nevoit să aplice autosugestia în dragoste pentru a putea accepta o alta în locul marii sale iubiri.

Isabelle de Cheverny devine cea care va ajuta și la conturarea motto-ului romanului:

În jocul dragostei jucăm pe rând rolul celui mai iubit și celui mai puțin iubit, replicile trec din gură în gură, dar rămân mereu aceleași.

Iubindu-l până în pragul ultimei sale suflări, aceasta va purta rolul pe care bărbatul, anterior, îl purtase în prima căsnicie. Divinizând fiecare clipă petrecută în preajma lui, femeia nu va face decât să-l sufoce pe cel care în trecut miza pe aceeași tehnică de menținerea a atracției în cuplu.

Iată cum preocuparea pentru sine sporește pasiunea în cuplu. Evident, Maurois a ales să înfățișeze tocmai grandilocvența acestei prime iubiri de sine ce duce la obsesie din partea partenerului opus, de dragul de a crea drama sentimentală ce încâlcește și conferă savoare acțiunii romanului.

Ce am putea înțelege fiecare dintre noi dintr-o scriere de acest gen, de acum un secol?

Căci însuși spiritul de autoconservare și un strop de individualism pot îmbogăți și transforma o relație erotică într-una de durată, ce conține atât elementele unui commitment sănătos, ambii parteneri fiind în continuare deschiși unul față de celălalt, dar și această evoluție panoramică a fiecăruia dintre ei.

Ar fi pe scurt o iubire pasională, care ar încălca acel totul să treacă prin mine specific absolutul camilpetrescian, descris în primul său roman intitulat Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, descris în primul său roman intitulat Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

Ne obsedează de cele mai multe ori ceea ce nu putem avea, iar atunci când se pune problema să obținem acel lucru mult deziderat, ne dăm seama că am iubit truda depusă pentru a-l obține, nu lucrul în sine. André Maurois propune ca filosofie a dragostei, înțelegerea individualismului relațional și empatizarea cu acesta până la o limită acceptată de către ambii parteneri.

Personajul masculin al lui André Maurois  moare în finalul romanului, lăsând în urma sa mintea Isabellei rătăcită și gustul amar al unei prime iubiri neîmplinite. Poate dacă acesta ar fi înțeles nevoia aprigă a primei sale soții de a se auto-conserva, nu ar mai fi fost sfâșiat de gelozia crâncenă la care scenariile sale îl invitau.

Philippe a iubit nebunește ceea ce și-a închipuit a fi perfect, și cu toate acestea atât de incompatibil cu sinele său relațional. Isabelle a adorat imaginea unui bărbat ce nu ar fi putut niciodată să îi aparțină într-un totul. Poate, dacă cei doi s-ar fi aflat la prima dragoste unul pentru celălalt, altfel ar fi fost deznodământul poveștii.

Dar, precum însuși André Mourois concluzionează – destinul și voința noastra se află, de cele mai multe ori, în contratimpcitat extras din însăși romanul menționat.

Pentru a putea descifra cu o mai mare ușurință deprinsul iubirii din perspectiva scrieriilor beletristice, te invit pe tine, cititorule, sa îți avânți curiozitatea în consultarea celor mai de seama opere de dragoste scrise de către Gabriel Garcia Márquez, consultând articolul intitulat Gabriel García Márquez – 5 cărți care merită citite.

 

SURSE: André Maurois André Maurois André Maurois André Maurois

 342 total views,  2 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.