Contribuția lui Eugen Lovinescu la modernizarea României: 2 puncte de vedere contradictorii

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Eugen Lovinescu, Ziua imnului, romania, flag, europe-1460575.jpg
Pixabay.com
Perioada interbelică are ca problematică esențială tranziția către modernitate. De asemenea, vor exista conflicte între orientările tradiționaliste și cele moderniste, manifestate atât la nivelul politicii cât și culturii. O personalitate reprezentativă a perioadei interbelice este Eugen Lovinescu, cu una dintre lucrările, intitulată „Istoria civilizației române moderne”, publicată între anii 1924-1925. 

 

În această operă este formulată teoria sincronismului, ce va fi în opoziție cu viziunile tradiționaliste. Altfel spus, teoria acestuia este împrumutată din mediul occidental și presupune ca acele societăți care nu au o cultură dezvoltată să preia idei de la acelea care se bucură de condiții culturale favorabile. 

Imitația se produce de la nivelurile superioare ale claselor sociale până la cele aflate în subordine și aceste acțiuni pornesc de la statele dezvoltate către cele mai puțin evoluate. În cadrul unei societăți slab dezvoltate, procesul debutează de la împrumutarea elementelor ce țin de civilizație și mai apoi către cultură. 

Concepția lui Eugen Lovinescu vine în opoziție cu ideile promovate de societatea cultural-literară „Junimea”

Promotorul modernismului în perioada interbelică consideră activitățile junimiștilor rigide, care nu ar permite modernizarea în cultura română. Criticul literar consideră „spiritual veacului” ca totalitatea factorilor de ordin material și moral caracteristic unui popor într-o perioadă istorică. Acești factori sunt grupați  pe elemente ce țin de economic, politic, cultural, social și spiritual.  

Procesele de sincronizare au ca efect uniformizarea componentelor ce țin de mediul economic, cultural și politic

În cazul acestei teorii, inegalitățile dintre state ar fi reduse, iar cele slab dezvoltate ar putea fi integrate în ansamblul societăților europene. Împrumuturile din societatea occidentală ar fi avut mai întâi un rol de simulare, ulterior căpătând un alt sens, acela de stimulare a acțiunilor de ordin material și social. 

Eugen Lovinescu identifică două puncte de vedere contradictorii în cultura română:

1. „Forțele revoluționare”

Primul din ele aparține „forțelor revoluționare”, caracterizate de contribuția pe care au avut-o în preluarea elementelor de civilizație occidentală în contextul românesc. Această acțiune are ca trăsătură modernizarea și poate fi ilustrată prin amintirea perioadei pașoptiste și a mișcărilor ce promovau principii democratice. Reprezentanții orientărilor menționate considerau că o strategie de tip revoluționar va transforma societatea românească și o va conduce către modernitate.

2. „Forțele reacționare”

În opoziție, se află „forțele reacționare”, cele care au descurajat utilizarea „formelor fără fond” în cultura română. Concepțiile lor se bazau pe un progres organic, în strânsă legătură cu problemele sociale, culturale și economice. Reprezentanții acestor principii susțineau că poporul român își va pierde identitatea națională prin astfel de practici. Printre susținătorii acestor idei se numără Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu și Ion Luca Caragiale.  

Dezvoltarea „organicistă”

Dezvoltarea „organicistă” presupunea evoluția societății românești pornind de la ideile, mentalitățile și valorile unui popor către ridicarea unor clădiri impunătoare. Pe de altă parte, Eugen Lovinescu susține că mediul cultural și social este slab dezvoltat și că progresul se poate realiza pornind de la formele civilizației moderne către fond. În viziunea criticului literar, predomină importanța elementelor europene față de componentele naționale. 

În lucrarea „Istoria literaturii române contemporane”, Eugen Lovinescu dezvoltă ideile privind „mutațiile valorilor estetice”. Acesta susține că un text trebuie să fie criticat după conținutul său, nicidecum după opiniile ce țin de social sau de principii morale prezentate în cadrul operei. Prin acest concept, se dorea modernizarea literaturii, acțiune pe care a promovat-o cu ajutorul cenaclului și revistei „Sburătorul”.

Simultan, se manifestă și mișcarea culturală numită tradiționalism, ce va critica dur acțiunile și ideile promovate de Eugen Lovinescu. Personalitățile care nu au fost de acord cu principiile sale sunt: Garabet Ibrăileanu și Nichifor Crainic, ultimul dintre ei va publica în 1926 un text denumit „A doua neatârnare” ca reacție la ideile menționate de promotorul modernismului. 

Un exemplu ilustrativ pentru această opoziție este următorul citat: 

Plasticitatea aceasta extraordinară atribuită poporului românesc, îi trebuie d-lui Lovinescu pentru a-și întemeia pe moliciunea ei de ceară o lege menită să lămurească tot secretul civilizației noastre: legea imitației.

Autorul consideră „legea imitației” neadaptată la problemele românești. Acesta critică conceptul de plasticitate, susținând că un popor ce are ca fundament un astfel de principiu, nu are identitate națională.

În concluzie, direcția promovată de Eugen Lovinescu aduce noutatea în cultura română prin preluarea elementelor lipsă din societate. Deși această inițiativă va fi criticată deoarece presupune doar împrumutarea formelor mediului occidental fără vreun fundament al valorilor, perioada interbelică asigură cadrul necesar dezvoltării poporului român din punct de vedere cultural și literar.  

Citește și: „Secretul măreției Angliei” – decodificarea relației colonizator-colonizat

Surse:

 625 total views,  6 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.