Pe Erica Moldovan am cunoscut-o în urmă cu vreo 10 ani datorită cercului de prieteni format la Iași. Încă de la prima discuție îți dai seama că are extrem de multe să împărtășească, iar din acest motiv am decis că va fi interesant să-i fac vocea auzită prin acest articol.

Erica, de profesie, este actor la Ateneul Național din Iași. Activează ca profesor de actorie la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă, dar este și regizor de teatru. Mai multe, atât despre ea, cât și despre teatru, aflați din interviul ce urmează.  

 

Bună, Erica! Te rog să ne spui ceva despre tine ca lumea să cunoască omul și apoi actorul.

Erica Moldovan: Bună! Actoria este o parte foarte importantă din viața mea și-mi ocupă majoritatea timpului. De-a lungul vieții profesionale am încercat să le separ. Deși par să meargă bine împreună, de la un moment dat a fost important să fac o distincție între actriță și om. Omul înseamnă mai mult decât actrița. Cea din urmă se inspiră din viața mea și din viața celor cu care interacționez.

Erica Moldovan: Erica – omul este mai mult decât un personaj; este mamă, fiică, soție, dar este și profesor sau prietenă. Am primit des această întrebare și îmi dau seama că răspunsul diferă de la un an la altul, pe măsură ce-am crescut. Îmi plac lucrurile simple precum cititul, plimbările în parc sau să ies cu prietenii la un grătar. Găsesc bucurie petrecând timp cu Victor, băiețelul meu, sau cu întreaga familie. Îmi place să călătoresc, dar cred că cel mai mult îmi place să studiez oamenii din jurul meu, iar asta mă ajută și în carieră. 

Erica, omul, încearcă să lase o undă oriunde pășește. Vreau să inspir oamenii care mă urmăresc. De asemenea, încerc să fac bine, măcar un lucru bun pe zi, iar dacă nu-mi iese, atunci încerc să nu fac rău.

De ce teatru și nu altă meserie?

Erica Moldovan: Până la o vârstă am crezut că am ales teatrul din ambiție, din dorința de a fi în centrul atenției. Mi-am dat seama, mai târziu, că a fost precum o forță superioară care m-a împins spre meseria asta sau, poate, teatrul m-a ales pe mine. Teatrul nu este doar o profesie și nici locul în care mă simt cel mai bine, ci locul care m-a ajutat să cresc foarte mult în toate domeniile. Într-un moment de cumpănă, teatrul a fost cel care m-a salvat pentru că nu mai reușeam să mă regăsesc. Atunci mi-am construit un personaj și l-am jucat până am reușit să ies din impas. Prin teatru pot să mă eliberez de tot ce acumulez în viața de zi cu zi. E ca o supapă – absoarbe lucrurile negative – și așa pot să mă implic, să mă dezvolt și să relaționez cu personajele.

Cine intră în contact, măcar o dată, cu o experiență scenică, sub orice formă ar fi ea, înțelege că acolo se deschide un alt univers.

De ce este important să mergem la teatru? Cu ce bagaj emoțional plecăm după ce am asistat la o piesă de teatru?

Erica Moldovan: Aici depinde foarte mult de fiecare spectator, de empatia lui și de atenția acordată piesei de teatru. Presupunem că oricine vine la teatru vrea să facă schimb emoțional și energetic cu ce se petrece în timpul actului scenic. Asta înseamnă că are o capacitate empatică ridicată. Teatrul nu a murit și nici nu o să moară vreodată grație acestui schimb care se face între actor și spectator. E un schimb energetic pe care nu îl putem dobândi uitându-ne la film, cel puțin nu la aceeași intensitate.

Erica Moldovan: Orice piesă de teatru aduce cu ea un bagaj emoțional și unul cultural. Cel din urmă înseamnă să vezi o piesă nouă sau doar (într-)o altă interpretare și, automat, îți provoacă anumite controverse, plăceri sau îți îmbogățește cultura generală. Când spun bagaj emoțional, spun că retrăiești un sentiment de plăcere și entuziasm sau, de ce nu, de angoasă. Teatrul nu trebuie să dea răspunsuri, iar cel mai frumos la asta este că, la finalul unui spectacol bun, pleci acasă cu multe întrebări. De-a lungul timpului, am primit feedback-uri de la spectatori spunând că ceva bun s-a petrecut în sufletul lor după ce au văzut prestația noastră. Unii au accesat gânduri și sentimente pe care le simțeau blocate.

După cum bine știm, se fac terapii prin artă, iar teatrul înseamnă terapie!

Ce personaje vei interpreta în următoarele luni?

Erica Moldovan: În următoarele luni spectatorii mă vor putea vedea în rolul stewardesei Janet din comedia bulevardieră Atenție, aterizăm! Voi fi Blanche du Bois, un personaj foarte drag mie, din piesa Un tramvai numit dorință sau Angela din comedia romantică Cu capul în nori. Totodată, avem spectacole pentru copii precum Povestea lui Harap-Alb, unde voi fi fata Împăratului Roș și calul. În Cenușăreasa sunt Zâna cea bună, iar în spectacolul Făt Frumos din lacrimă mă vor auzi ca povestitor. Sfătuiesc publicul larg să urmărească site-ul Ateneului și acolo vor afla mai multe. Mă bucur că joc o paletă largă de personaje; pe toate le iubesc și am lucrat mult la ele. Nu le croiesc după mine, ci le transpun prin mine.

Cum putem încuraja mersul la teatru?

Erica Moldovan: E simplu: Veniți la teatru! Îmi permit să spun că teatrul este o nevoie. Un artist desăvârșit devine creator sublim în momentul în care pasiunea îl arde, în sensul bun. Asta înseamnă că are nevoie de un public care simte această pasiune arzătoare și este dispus să o primească. Îi încurajez și pe cei care nu simt o nevoie, ci doar o curiozitate, dar odată ajunși, sunt rugați să creeze o legătură cu personajele. Așa vor simți gustul deplin, toată aroma scenei.

Care e piesa de teatru în care te-ai regăsit cel mai bine?

Erica Moldovan: M-am regăsit în Zoe Trahanache, din O scrisoare pierdută, și Blanche du Bois. Sunt personaje diferite și merg la extremele mentalului și sufletului meu. Zoe e o tipă extraordinar de puternică, voluntară, o femeie care mișcă lucrurile în jurul ei și răzbate într-o lume a bărbaților. Blanche este întruchiparea femeii disperate să supraviețuiască, sensibilă și vulnerabilă, vulnerabilitate de care toata lumea profită.

Erica Moldovan: Sunt două personaje la poli opuși și, totuși, în care eu mă regăsesc destul de bine. Sunt un om care vrea să cunoască și să se extindă cât mai mult, de la vulnerabilitate la putere și aspirație. Pentru toate personajele jucate am o iubire aparte. Le-am studiat și le cunosc până la cea mai ascunsă intimitate, iar asta înseamnă să trăiești mai multe vieți într-una.

Știm că pe lângă meseria de actor, în CV-ul tău este trecut și Profesor de actorie. Cum îmbrățișează copiii și adolescenții această activitate?

Erica Moldovan: Copiii care vin la Liceul de artă sunt împărțiți. O parte merg mai departe cu actoria, deoarece au ajuns aici din dorință proprie și au depistat, pe la 14-15 ani, că au în sânge „virusul” acesta. Alții vin că-și doresc să fie în centrul atenției ori fiindcă își doresc să se exprime liber. Presupunem că toți care aleg actoria vor să continuie în domeniu și este de datoria mea să le țin vie flacăra. Pentru ei este foarte interesant că din nimic, adică dintr-un simplu cuvânt sau o vorbă scurtă, pot face o altă lume. Iar lumea acesta o crează ei înșiși. E fascinant să intri în școală un copil normal și să ieși un creator, un magician, la finalizarea studiilor. 

Profesia de actor este menită să bucure oamenii și nu presupune niciun risc. (Erica Moldovan)

De la ce vârstă poate deveni actoria o pasiune?

Erica Moldovan: Consider că pasiunea pentru teatru poate debuta de la o vârstă foarte fragedă. Sunt copii care au o inteligență emoțională mai mare și atunci înțeleg mai repede direcția în care vor să meargă. Totuși, cred că devin stăpâni pe sine în jurul vârstei de 16-18 ani, după ce au trecut prin procesul învățământului liceal. Trebuie să treacă de etapa autocunoașterii pentru a distinge diferența dintre pasiunea pentru o meserie și obligativitatea muncii.

În viața de zi cu zi trezești actrița din tine ca să te scape din anumite situații incomode? Ne poți povesti o întâmplare hazlie?

Erica Moldovan: O să dau cu puțină înțelepciune și o să zic așa: toți folosim actoria în viața de zi cu zi. Ce mă diferențiază pe mine de oamenii care au alte profesii este că eu am o diplomă de actor.

Erica Moldovan: Trebuie să recunosc că am scăpat de o amendă rutieră pentru că, din instinct, am început să plâng când am fost oprită de poliție. Inițial doar plângeam, apoi în mintea mea se formaseră o sumedenie de motive pentru care plâng și vorbeam necontrolat. Se rostogoleau cuvintele în gura mea, iar bietul polițai nu înțelegea nimic din ce-am pățit. Totuși, și-a dat seama că sunt extrem de tulburată, motiv pentru care nu am văzut limitatorul de viteză. Am scăpat cu un avertisment. Să știți că, precum medicii, și noi, actorii, am făcut un fel de jurământ în care am promis să nu ne folosim de tehnicile actoricești în viața normală.

Cu această ocazie, te rog să ne spui și ce așteptări are actorul de la publicul său.

Erica Moldovan: Ne dorim ca publicul să vină la teatru cu aceeași dorință cu care noi, actorii, ne jucăm rolurile. Îi așteptăm într-un număr cât mai mare și dornici de a fi mișcați în interiorul lor. Noi ne propunem să contrabalansăm toate nenorocirile din prezent și ca spectatorii să absoarbă pozitivismul artei.

Autenticitatea sufletului meu și a gândirii mele se pot vedea mai de aproape când sunt pe scenă. Atunci am posibilitatea să mă exprim mult mai bine, așa cum simt, datorită unei game variate de personaje. În felul acesta mă consider la adăpost. Probabil din vina unei frici – aceea de a nu fi acceptată social. În viața de zi cu zi funcționăm în siajul unor programe instalate în mintea noastră de către familie, sistemul educațional sau societate. Totuși, ni le asumăm și funcționează. (Erica Moldovan)

Dacă v-am stârnit curiozitatea pentru artă, vă invit să citiți și despre Arta machiajului de-a lungul a 7 epoci.