Cu drag, Van Gogh (EN: Loving Vincent), denumit de către producători „primul film pictat în întregime”, este o producție cinematografică apărută în 2017, ce surprinde prin intensitatea imaginilor, a poveștii redate cu sinceritate și a muzicii de fundal care se contopesc perfect în ceva ce am putea numi mai mult decât o animație, ci un portal către un univers plastic unde personaje din tablouri prind viață și spun povestea pictorului.
Timid.
O istorisire tristă despre viață și despre moarte, despre un destin împlinit sau neîmplinit, despre drama unui pictor într-o lume în care nu prea a fost apreciat cât a trăit. Povestea spusă de personaje desfată urechile, în vreme ce ochii privitorului sunt încântați de mulțimea de cadre. Indiferent unde ai opri filmul de-a lungul vizionării, vei avea negreșit un tablou înaintea ochilor.
Cu drag, Van Gogh, o poveste încurcată în care ne aventurăm alături de Armand Roulin
În urma morții lui Van Gogh, o ultimă scrisoare redactată de acesta nu a ajuns la destinatar, anume fratele pictorului, Theo van Gogh. Dirigintele de poștă Joseph Roulin îi dă fiului său, Armand, sarcina de a livra scrisoarea. Nemulțumit, Armand simte noua sarcină ca pe o povară. Din acel moment, tânărul pleacă într-o călătorie care nu se va rezuma la simpla livrare a unei scrisori, ci la reconstituirea ultimelor luni dinaintea morții lui Van Gogh și ce anume l-a împins pe artist să se sinucidă.
Armand Roulin asumă, într-o oarecare măsură, rolul de detectiv și se implică personal în găsirea adevărului, discutând cu cei care l-au cunoscut pe Van Gogh. Cu toate că cei mai mulți dintre localnicii din Auvers-sur-Oise susțin că a fost vorba de o sinucidere, Armand este sceptic și nu reușește să facă legătura între starea de spirit normală, neutră, pe care pictorul susținuse că o avea, și moartea timpurie.
Discuțiile avute cu cei care l-au cunoscut îl aduc pe tânăr în fața a două ipoteze: pe de o parte, sinuciderea, pe care o consideră suspicioasă, nemotivată, bruscă și asasinatul, spre care înclină ca fiind motivul morții lui Van Gogh. În final, adevărul este ca o pildă, ca o lecție de viață în care nu primează senzaționalul, ci înțelegerea măcar parțială a unui suflet rătăcit, bântuit de singurătate.
Malefic.
Producția atipică a animației „Cu drag, Van Gogh”
Filmul, regizat de Dorota Kobiela și Hugh Welchman în cadrul BreakThru Films și Trademark Films, se bucură și de o producție interesantă, având în spate o echipă 125 de pictori care au lucrat la nu mai puțin de 65.000 de cadre pictate. Pictorii care au lucrat la acest proiect atipic nu au avut experiență în arta animației la acel moment, însă îndeplineau cerința producătorilor de a fi familiarizați cu pictura în ulei.
Stilul original al lui Van Gogh a fost păstrat și a folosit drept punct de plecare pentru numeroase cadre care au trebuit imaginate de la zero, cum e, spre exemplu, cazul cadrelor de trecere de la zi la noapte sau de la un anotimp la altul. De altfel, multe picturi de-ale sale au fost introduse drept cadre în film.
Bun.
Procedeul folosit în cadrul animației este rotoscopia, o tehnică ce presupune transformarea scenelor filmate anterior în animație, garantând astfel naturalețea mișcărilor. Așa se explică prezența actorilor care au însuflețit personajele din tablourile lui Van Gogh. Astfel, Douglas Booth a preluat rolul lui Armand Roulin, Robert Gulaczyk pe cel al lui Van Gogh, iar Saoirse Ronan a intrat în pielea lui Marguerite Gachet. Distribuția cuprinde și alte nume mari, precum regretata Helen McRory, Jerome Flynn și Eleanor Tomlinson.
Muzica de fundal îi aparține cântărețului și compozitorului Clint Mansell și contribuie la atmosfera de mister a filmului. Cântecele sunt denumite după anumite tablouri celebre ale pictorului și redau caracterul tragic, suspansul și melancolia: The Night Cafe, Marguerite Gachet at the Piano și Portrait of Armand Roulin.
Cu drag, Van Gogh lasă un gust amar, o stare generală de melancolie, dar atrage atenția asupra faptului că mai importante decât moartea sunt chiar parcursul vieții și amprenta pe care Vincent van Gogh a lăsat-o asupra lumii artistice.
Tulburat.
Vizionarea lui nu doar că mi-a adus privilegiul de a asista la o capodoperă în mișcare, ci m-a și aruncat în abisul poveștii, prin încercarea de a reda o frântură din sufletul artistului. Cu siguranță că, dincolo de ceea ce a reușit să surprindă superba animație, se află mult mai mult decât vom putea ști vreodată.
Surse:
- ‘Loving Vincent’: 6 Facts About The First Oil Painted Animated Feature
- Loving Vincent – the world’s first fully painted feature film!
Citește mai multe despre „Call me by your name”, o altă producție cinematografică surprinzătoare!
1,048 total views, 3 views today