Nicolae al II-lea al Rusiei (Nikolai Alexandrovici Romanov) a fost ultimul țar al Rusiei. Cei 23 ani de domnie, din 1894 până la abdicarea din 15 martie 1917, la finalul revoluției din februarie, au fost marcați de numeroase evenimente decisive în istoria Rusiei, aflată într-o perioadă de tranziție, chiar în pragul preluării puterii de către bolșevici.

URCAREA PE TRON

Moartea prematură a țarului Alexandru al III-lea, tatăl lui Nicolae al II-lea, îl găsește pe tânărul de 26 ani complet nepregătit pentru rolul de o importanță incomensurabilă pentru un conducător al Rusiei.

Aprigul său tată credea despre Nicolae al II-lea că este mult prea blajin, „un fel de imbecil”, astfel nu a considerat necesar să îl pregătească pentru funcția vieții lui. Având încă preocupări superficiale, Nicolae era conștient de lipsa lui de pregătire în conducerea Rusiei, vast imperiu în proces de industrializare și schimbare socială. Se spune că nu și-a dorit niciodată să devină țar, neștiind nimic despre acest lucru. În plus, nu știa nici măcar cum să poarte o discuție cu miniștrii. 

Nicolae al II-lea urcă pe tron pe 1 noiembrie 1894, însă încoronarea are loc în primăvara anului 1896. Titlul său oficial sună astfel:

Noi, Nicolae al Doilea, prin mila lui Dumnezeu, Împărat și Autocrat al Întregii Rusii, Țar al Moscovei, Kievului, Vladimirului, Novgorodului, Astrahanului, Poloniei, Siberiei, Crimeii, Georgiei, Stăpân al Pskovului, Mare Duce de Smolensk, Lituania, Volkinia, Podolia și Finlanda, Prinț de Estonia, Livonia, Curlanda și Semgalle, Samogiția, Bialostok, Karelia, Tver, Iugoria, Perm, Viatka, Bulgaria și al altor țări, Stăpân și Mare Duce al Novgorodului de Jos, Cernigov, Riazan, Poloțk, Rostov, Iaroslav, Belosero, Oudoria, Obdoria, Condia, Vitebsk și a toată Regiunea de Nord, Stăpân și Suveran al Ținutului Iveriei, Kartaliniei, Kabardinei și al Provinciilor Armenești, Suveran al Prinților Montani și Circasieni, Stăpân al Turkestanului, Duce de Schleswig, Holstein, Stormarn, Ditmarschen și Oldenburg, Prinț Moștenitor de Norvegia, și așa mai departe, și așa mai departe, și așa mai departe.

CĂSĂTORIA CU ALIX DE HESSA-DARMSTADT

Pe când tatăl său era încă în viață, Nicolae s-a îndrăgostit de Alix de Hessa-Darmstadt (ulterior Alexandra Feodorovna Romanova), nepoată a reginei Victoria. Alexandru al III-lea nu își dorea o astfel de alianță, spera să încheie o căsătorie între Nicolae al II-lea și o prințesă din Casa de Orléans pentru a fortifica alianța cu Republica Franceză. Abia pe patul de moarte a fost de acord cu căsătoria dintre Nicolae și Alix de Hessa-Darmstadt, temându-se pentru succesiunea Romanovilor. Logodna a avut loc cu puțin timp înainte de moarte lui Alexandru al III-lea, iar nunta la puțin timp după funeraliile acestuia, deoarece Nicolae nu își dorea să mai aștepte.

Nunta a avut loc de ziua mamei lui Nicolae, Marea Ducesă Maria Feodorovna a Rusiei, deoarece doliul putea fi oarecum relaxat cu această ocazie. Extravagantele planuri inițiale ce cuprindeau o săptămână de sărbători publice și defilări nu s-au mai concretizat având în vedere situația dată. Nicolae al II-lea și-a exprimat dorința de a avea o nuntă privată alături de membrii familiei, însă unchii săi s-au împotrivit, convingându-și nepotul să invite corpul diplomatic pentru a urmări ceremonia.

Tot doliul ce nu putea fi ignorat, a determinat lipsa unei petreceri de nuntă și a lunii de miere. Acesta poate fi considerat un simbol sumbru, o umbră aflată permanent în spatele tinerilor proaspăt căsătoriți.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Tsar Nicholas II (@nicholas.the.second)

ÎNCORONAREA

„Piaza rea” a fost cu siguranță prezentă cu ocazia încoronării noului țar, despre care încă se vorbește ca fiind scăldată într-o baie de sânge.

La 4 zile de la încoronare, ca întreg poporul să celebreze aceast eveniment, pe câmpia Khodynka (în apropiere de Moscova) a fost organizat un banchet. Pentru participanți au fost pregătite pachete cu mâncare, conținând o pâine, un cârnat, covrigi, smochine, turtă dulce și o ceașcă comemorativă.

Rușii au presupus că vor fi oferite daruri, astfel s-au adunat pe câmpia Khodynka înainte ca soarele să răsară. Estimările arată că până la 500.000 de persoane ar fi fost prezente. Un zvon a început să circule, fapt ce a creat o agitație imposibil de stăpânit de către cei 1800 polițiști prezenți, însărcinați cu menținerea ordinii. Se zvonea că pachetele pregătite nu erau suficiente pentru toți participanții și că ceașca din pachet ar conține o monedă de aur. Oamenii s-au călcat în picioare, 1389 au murit și alți 1300 au fost răniți.

Festivitățile au continuat în ciuda celor întâmplate, ba chiar țarul și soția și-au făcut apariția în jurul orei 14:00, însă urmele teribilului incident erau deja dispărute. Abia la 10 ore de la cele întâmplate țarul și familia sa au aflat.

La ambasada franceză urma să fie ținut un bal, însă Nicolae al II-lea a considerat că nu ar fi potrivit să participe având în vedere numărul de morți și de răniți. Unchii săi nu au fost de aceeași părere, ba chiar l-au convins să meargă considerând că absența de la bal ar fi un gest mult mai nepotrivit decât o aparentă nepăsare față de cele întâmplate.

În ciuda amplorii tragediei din câmpia Khodynka, țarul nu a dat dovadă de hotărâre în pedepsirea celor vinovați, astfel imaginea sa publică a avut de suferit. Un număr nesemnificativ de oficiali minori au fost demiși, iar ajutoare considerabile au fost acordate de către guvernul rus familiilor celor morți. Așa cum fiecare poveste, fie ea fictivă, eveniment istoric sau o simplă întâmplare din viața cotidiană, are două sau mai multe părți, încoronarea lui Nicolae al II-lea nu este o excepție.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Tsar Nicholas II (@nicholas.the.second)

Evenimentul încoronării în sine a fost unul fastuos, plin de sclipire, despre al cărui farmec încă se vorbește și în zilele noastre. Regina Maria a României a fost de față și a asistat la această zi istorică. În „Povestea vieții mele” regina povestește cu lux de amănunte măreția evenimentului, văzută prin ochii ei. Iată un fragment ce descrie ținuta țarului, intrarea țarinei și a mamei lui Nicolae al II-lea:

Iată, mai întâi țarul călare pe un mare armăsar, cu mult înaintea celorlalți. Nu poartă veșminte strălucite, ci simpla uniformă verde-închis cu care lumea e obișnuită să-l vadă și are, bine înfundată pe cap, căciula rotundă de astrakhan, ce deosebește armata rusească. Pieptul e vârstat de panglica albastră-deschisă a Ordinului Sf. Andrei; pe postavul întunecat câteva stele de diamante săgetează raze în lumina soarelui. Nu e nimic somptuos în îmbrăcămintea lui și nici în ținută nimic deosebit de impunător, dar își mânuiește calul cu ușurința unui desăvârșit călăreț.

E mic la stat și, cum am mai spus, are ochii plini de bunătate și pe buze un zâmbet blajin, aproape îngândurat. În ținuta lui se vede demnitatea liniștită a omului adânc conștient de ceea ce reprezintă în acest ceas solemn și adânc conștient totodată și de grelele îndatoriri ce le ia pe umerii săi. Toate privirile noastre îl urmează: e tânăr, e iubit și viața I se deschide în față ca o carte nescrisă încă…

La o mică depărtare îl urmează două trăsuri aurite, strălucitoare vehicule așa cum și le închipuie copiii în basmele cu zâne, cu cai albi, cu hamuri strălucitoare, paji, suită călare. În prima trăsură stă mama sa, într-a doua soția lui.

Deasupra trăsurii închise a împărătesei strălucește o coroană, semn că ea a stat odată ca femeie încoronată în fața poporului ei și că puterea pământească e demult a sa. Pe cap poartă o diademă de o bogăție aproape fantastică, grumazul îi e încolăcit cu un râu de giuvaiere sclipitoare, rochia și mantaua îi sunt din aur lucios. E încă iubită de popor, e încă frumoasă, salută în dreapta și în stânga cu grația caracteristică familiei ei.

A doua trăsură n-are coroană și femeia ce stă înăuntru, cu toate că e îmbrăcată strălucit, nu poartă diadema pe cap, căci numai după taina ungerii va intra în drepturile ei; astăzi împărăteasa-mamă are încă precădere asupra ei, precum și toate drepturile coroanei, scrie Regina Maria a României.

BOALA LUI ALEXEI ȘI INFLUENȚA MISTICULUI RASPUTIN

Moștenitorul imperiului s-a lăsat mult așteptat, căci Nicolae al II-lea și Alexandra au avut 4 fiice (Marea Ducesă Olga Nicolaevna a Rusiei, Marea Ducesă Tatiana Nicolaevna a Rusiei, Marea Ducesă Maria Nicolaevna a Rusiei, Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna a Rusiei) înainte de nașterea țareviciului Alexei. Bucuria nașterii unui fiu a fost umbrită de o mare problemă atât pentru familie cât și pentru succesiunea dinastiei: Alexei suferea de himofilie, boală ce în acea vreme putea duce la o moarte timpurie. Boala era moștenită de la străbunica sa pe linie maternă, regina Victoria. Autocrația traversa o perioadă delicată, astfel boala țareviciului a fost ținută cât mai mult secretă.

Țarul și țarina au încercat fără oprire să găsească ajutor și vindecare pentru fiul lor, și se pare că sprijinul și o oarecare vindecare va veni din partea misticului Grigori Efimovici Rasputin, un personaj controversat despre care se vorbește că a avut un rol minor și totuși însemnat în prăbușirea dinastiei Romanovilor. Aceștia, în special țarina, credeau că Alexei putea fi vindecat cu ajutorul rugăciunilor lui Rasputin.

Alexandra Feodorovna considera chiar că Dumnezeu vorbește prin Rasputin. Distanța nu părea a fi o piedică în calea puterii rugăciunilor așa zisului călugăr nebun. Se vorbește de un episod în care boala țareviciului, aflat în acel moment la Petrograd, se manifesta violent, în care Rasputin aflat în Siberia a reușit să îi aline suferința.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Alix (@alexandra.of.russia)

Rasputin era foarte apropiat de familia imperială, aceștia îl numeau chiar „prietenul nostru”. Curând, acesta depășește pragul de vindecător și devine sfătuitorul țarinei Alexandra Feodorovna. În lipsa țarului, plecat pe front, Rasputin se amestecă în viața politică și influențează deciziile țarinei. Cei doi au devenit adevărați țapi ispășitori pentru toate lucrurile rele întâmplate în Rusia. Această apropiere a devenit sursa unor zvonuri cum că țarina ar avea o aventură cu misticul rus. Zvonul a devenit subiect de discuție în ziarele vremii, și chiar în epoca contemporană.

Rasputin este considerat periculos pentru imperiu, iar nobilimea decide că este momentul să îl elimine. În jurul morții misticului rus se află numeroase legende. O viață marcată de mister și controverse nu se putea sfârși decât în acest mod.

În decembrie 1916 acesta a fost otrăvit cu cianură, împușcat, bătut și aruncat în apele Nevei.

 

 

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Contextul declanșării conflagrației îl găsește pe Nicolae al II-lea în fața unei decizii dificile cu privire la calea pe care să o urmeze. Acesta nu își dorea să își abandoneze aliații sârbi în fața Austro-Ungariei și nici să provoace un conflict de amploare.

Pe 31 iulie 1914 Nicolae este nevoit să ia decizia de a ordona mobilizarea generală. Rusia era nepregătită pentru acest război, urmând un șir de înfrângeri. Deși era la rândul său lipsit de o pregătire militară corespunzătoare, Nicolae al II-lea considera că este datoria sa de a sta în fruntea armatei rusești în funcția de comandant suprem, după ce unchiul său, Marele Duce Nicolae, a fost eliberat din această funcție în septembrie 1925. Astfel, îndatoririle sale de acasă îi revin țarinei, în care poporul nu avea atât de mare încredere, luând în considerare originile sale germane și strania apropiere de Rasputin.

REVOLUȚIA ȘI ABDICAREA

Lăsăm moștenire succesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, și îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron.

Trei secole de istorie a Romanovilor se încheie în momentul în care Nicolae al II-lea este silit să abdice, după „Revoluția din Februarie”, în nume propriu și în numele fiului său, în favoarea fratelui său ce va refuza tronul. Aceste fapte sunt cauzate de incapabilitatea menținerii succeselor militare din iunie 1916 și înăsprirea condițiilor de viață din afara frontului.

EXECUȚIA FAMILIEI ROMANOV

În noaptea de 16 spre 17 iulie țarul, țarina, cei 5 copii și cei care i-au însoțit în captivitatea din „Casa cu Destinație Specială” – Сasa Ipatiev, au fost împușcați, înjunghiați cu baionetele și omorâți cu lovituri din ordinul direct al lui Lenin. În 2011, Vladimir Soloviov a ajuns la concluzia că nu există dovezi scrise referitoare la aceste ordine ale lui Lenin, însă acesta a apărat execuția după momentul efectuării.

La miezul nopții de 17 iulie 1918 dr. Eugene Botkin, medicul familiei imperiale, primește ordinul de a-i trezi pe membrii familiei sub pretextul mutării din casa Ipatiev. Aceștia au fost duși într-o cameră de la demisolul casei, unde li s-a spus că vor trebui să aștepte până la sosirea camionului ce îi va transporta la noua locuință. După câteva momente a fost adus un pluton de execuție, iar comandantul Iurovski a citit cu voce tare ordinul de la Comitetul Executiv:

Nikolai Alexandrovici, având în vedere că rudele tale își continuă atacurile asupra Rusiei Sovietice, Comitetul Executiv Ural a hotărât să te execute.

O imensă stare de confuzie cuprinde întreaga familie, astfel comandatul repetă ordinul. Un paznic aflat acolo își amintește că țarina și marea ducesă Olga au încercat să își facă cruce, însă nu au mai apucat. În Nicolae al II-lea au tras toți soldații prezenți, Piotr Ermakov o împușcă pe Alexandra în cap, apoi pe Maria în coapsă, urmând o serie de împușcături haotice.

Țareviciul Alexei este primul dintre copii care este ucis, împușcat în cap. Toți copiii familiei aveau bijuterii cusute de lenjerie, fiind mereu pregătiți să strecoare bijuteriile familiei în caz de aveau să fie transportați, astfel uciderea lor a fost dificilă pentru plutonul de execuție. Tatiana, Anastasia și Maria au fost ultimele care au murit, deoarece aveau peste 1,3 kg de diamante cusute în haine. Olga este la rândul ei împușcată în cap. Tatiana moare din cauza unui glonț în ceafă.

Toate acestea au durat 20 de minute. Pentru a se asigura că execuția este dusă la bun sfârșit Ermakov a injunghiat încă o dată trupurile cu baioneta. Comandantul cere să îi fie predate toate obiectele găsite asupra familiei imperiale și supraveghează personal înhumarea acestora, pentru a împiedica jefuirea bunurilor.

Pe 19 iulie are loc naționalizarea proprietăților confiscate de la familia imperială. Tot atunci Consiliul Comisarilor Poporului este anunțat de execuția țarului.

Rămășițele familiei sunt descoperite abia în 1991, însă lipseau cele ale lui Alexei și ale Anastasiei, găsite în 2007. Rămășițele descoperite sunt înmormântate cu onoruri în Capela „Sf. Ecaterina” a Catedralei Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg în iulie 1991.

15 august 2000 marchează data canonizării familiei Romanov pentru smerenie, răbdare și umilință, fiind declarați pătimitori. Astfel se încheie un destin pus sub semnul nefastului. Primul conducător ales în mod direct al Rusiei, Boris Elțin consideră uciderea Romanovilor drept cea mai rușinoasă filă din istoria Rusiei.

Ultimii țari – NETFLIX

Dacă articolul ți-a stârnit interesul și îți dorești să afli mai multe despre țarul Nicolae al II-lea, Rusia în plină schimbare, ori vrei ca tot ce ai citit să prindă un chip, poți arunca un ochi pe Netflix. Cele mai importante momente din viața Romanovilor pot fi urmărite în docudrama Ultimii țari. Seria din 6 părți prezintă atât reconstituirea momentelor cheie cât și intervenția istoricilor cu privire la stingerea unei dinastii și preluarea puterii de către bolșevici.

Dacă ți-a plăcut acest articol și te pasionează istoria universală, te invităm să citești și articolul 485 de ani de la moartea lui Anne Boleyn, faimoasa regină care a schimbat Anglia.

 

SURSE:

• https://romanialibera.ro/aldine/history/Nicolae al II-lea_culisele-incoronarii-ultimului-tar-al-rusiei-412770  
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Executia_familiei_Romanov   
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae al II-lea_al_Rusiei#Nicolae al II-lea_pe_post_de_monarh_constitu%C8%9Bional   
• https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/tragedia-de-la-khodynka-nicolae al II-lea-ii-isi-incepe-domnia-intr-o-balta-de-sange