5 dintre tradițiile din Mexic pe care nu le cunoșteai în profunzime

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
mexique, tradiciones de México, tradițiile din Mexic
Pixabay.com

Traducere: Sabina-Aurora Nicolae

În acest articol îți vom prezenta 5 dintre tradițiile din Mexic pe care nu le cunoșteai în profunzime. Pentru că Mexic a fost și continuă să fie una dintre țările pasionale (cu „sangre caliente”), de origine latină, cu o cultură diversă și recunoscută pentru spiritul său conservator în ceea ce privește tradițiile.

Cultura indigenă, gastronomia bogată în numeroase preparate gustoase, care, alături de o tequila de calitate ameliorează suferințele inimii, muzica binecunoscuților mariachi, care-i fac până și pe cei cu două picioare stângi să danseze, sunt doar câteva aspecte care completează profilul acestei minunate țări, conturat în mintea noastră atunci când îi auzim numele.

1. Ziua morților, una dintre tradițiile din Mexic, ca tradiție spirituală

Dacă este să vorbim despre tradițiile din Mexic, primul lucru care ne trece prin minte este cea mai renumită sărbătoare la nivel mondial, „Ziua Morților”, care folosește în zilele noastre drept inspirație pentru petrecerile de Halloween. În primul rând, trebuie menționat că se sărbătorește anual, pe 1 și 2 noiembrie și, deși mulți ar spune că este vorba doar de o simplă comemorare a celor dragi care au trecut într-o lume mai bună, rădăcinile acestei sărbători sunt mult mai profunde.

„Ziua Morților” își are originea în urmă cu 3000 de ani, în credințele lumii aztece, care spuneau că destinația unui defunct nu era stabilită în funcție de ce făcuse în timpul vieții, ci în funcție de cum murise. Așadar, aztecii considerau că există o destinație diferită pentru fiecare suflet și, pentru a ajunge acolo, cei vii trebuiau să-l acompanieze în călătoria lui printr-un ritual. De exemplu, persoanele care mureau înecate aveau să se ducă în Tlalocan, paradisul Zeului ploii, cei care mureau în luptă ajungeau în Omeyocan, considerat paradisul soarelui, iar copiii în Chichihuacuauhco.

Un fapt foarte interesant despre această sărbătoare este că data ei coincide cu trecerea fluturilor monarhi prin Mexic, pentru că strămoșii credeau că aceștia purtau sufletele în călătoria lor pe tărâmul celor vii. Astăzi, după mulți ani de existență a acestei tradiții, atmosfera s-a schimbat mult , mai ales după cucerirea spaniolă, sărbătorindu-se prin construirea de altare, prepararea unor prăjituri numite „calaveras de azúcar” („cranii de zahăr”) și „pan de muerto” („pâine de mort”), desert tipic acestui eveniment.

 

2. „Quinceañera”, una dintre tradițiile din Mexic, ca tradiție culturală

Trecând la altă sărbătoare, dedicată de această dată vieții, făcând o antiteză cu evenimentul prezentat mai sus, „quinceañera” este una dintre tradițiile bine păstrate în societate. Cu siguranță, cel puțin o dată ați văzut în vreun film sau serial mexican această sărbătoare specifică împlinirii vârstei de 15 ani, care reprezintă un pas foarte important în viața oricărei fete. Această sărbătoare marchează tranziția fetei către maturitate, iar petrecerea este una animată, cu muzică, dans și mâncare tradițională, printre alte aspecte.

Chiar dacă fiecare „quinceañera” este unică și poate fi organizată în mod diferit de fiecare familie în parte, un aspect emblematic care nu lipsește niciodată este aspectul exagerat al coafurii, al manichiurii, al machiajului și al ținutei elegante reprezentate de o rochie de seară. Exagerarea vrea, probabil, să ilustreze transformarea fetei în femeie, în toată puterea cuvântului.

Alt aspect care nu poate lipsi de la sărbătorirea unei  „quinceañera” este faptul că sărbătoritei i se face o poză în noua îmbrăcăminte în fața monumentului Ángel de la Independencia, lucru care, cu siguranță, a favorizat organizarea acestui eveniment, oferindu-i o amprentă specială printre alte tradiții de familie mexicane.

 

3. „Ziua sfinților inocenți”, una dintre tradițiile din Mexic, ca tradiție culturală și religioasă

Altă tradiție tipic mexicană este „Ziua sfinților inocenți”, care are o dimensiune religioasă și își are originea în urmă cu două mii de ani, când regele Irod a aflat că Mesia se născuse și a ordonat să fie omorâți toți copiii născuți recent în Betleem. Deși Iisus fusese salvat de la moarte, grație unui înger care i-a anunțat pe Fecioara Maria și pe Iosif, mulți copii nevinovați au murit, motiv pentru care Biserica Catolică a stabilit ziua de 28 decembrie pentru a-i comemora.

Cu trecerea timpului, tradiția s-a îndepărtat mult de sfera religioasă și s-a transformat în ceea ce au azi mexicanii, și anume o zi în care se fac glume cu haz sau foarte proaste. Până și mass-media, cum ar fi ziarele sau posturile de radio, se joacă cu publicul transmițând știri false. Câțiva istorici consideră că această „contaminare” a „Zilei sfinților inocenți” se datorează influenței reprezentate de „petrecerea nebunilor”. Aceasta a existat în Evul Mediu în Europa și se sărbătorea între 24 și 31 decembrie și consta într-un joc de glume și excese. Datorită acestei contaminări, mexicanii se pot lăuda cu o tradiție aparte, care provine din amestecul a două tradiții diferite.

 

4. „Strigătul independenței”, una dintre tradițiile din Mexic, ca tradiție politică

Printre tradițiile din Mexic ce țin de sfera politică și socială se află „Strigătul independenței”. Este o sărbătoare ce are legătură cu lupta pentru independența statului Mexic. Presupune o adunare de mii de mexicani, în noaptea de 15 septembrie, în Piața Constituției (Zócalo), pentru a comemora separarea de Spania.

Este deja un obicei emblematic ca președintele să fie prezent, acesta inițiind sărbătoarea cu faimosul strigăt „Trăiască Mexicul!” și sunând din clopot.

Este cunoscut faptul că originea acestui strigăt se găsește într-un episod istoric al țării. Și anume când preotul Miguel Hidalgo, aclamându-l, a instigat poporul din Dolores Hidalgo să se răscoale împotriva Viceregatului spaniol, pe data de 16 septembrie 1810. În anul 1896, președintele Porfirio Díaz a ordonat mutarea clopotului folosit de Hidalgo pentru a convoca poporul cu scopul mișcării de Independență, din Dolores Hidalgo la Palatul Național al capitalei Ciudad de México.

 

5. Carnavalul din Veracruz, una dintre tradițiile din Mexic, ca tradiție culturală

Trebuie să aducem vorba și despre cele mai animate și mai spectaculoase tradiții ale acestei țări. Iar ca reprezentant al vivacității și al spiritului petrecăreț al mexicanilor trebuie menționat Carnavalul din Veracruz. Considerat „cel mai vioi din lume”, acesta are loc anual în încântătorul oraș Veracruz, între 10 și 16 februarie.

Această sărbătoare datează din 1866, când Mexic era încă guvernat de Maximiliano; cetățenii din Veracruz au cerut autorităților permisiunea de a organiza „Petrecerea măștilor”. Odată cu primirea autorizației a luat naștere faimosul carnaval, iar acrobații au împânzit străzile.

Unul dintre cele mai recente aspecte care caracterizează carnavalul este alegerea reginei carnavalului. Este un titlu pentru care multe fete concurează, căci presupune onoarea de a fi cap de afiș al celui mai important festival al statului.

 

  • Sper că, dacă nu erai convins că Mexic este o țară ce merită să fie în capul listei tale cu locuri pe care trebuie să le vizitezi măcar o dată în viață, acum nu mai ai niciun dubiu. Dacă ți-au plăcut tradițiile din Mexic, poți descoperi și tradițiile din Spania, aici.
  • Poți citi acest articol și în spaniolă, aici.
Surse: 

 362 total views,  4 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *